De ce pentru unele persoane notele muzicale au culoare

„Navigăm“ în lumea care ne înconjoară cu ajutorul celor cinci simţuri. Uneori însă, informaţiile venite de la organele de simţ se amestecă şi ajungem să vedem culori când auzim sunete. Află prin ce mecanisme se produce sinestezia, o însuşire care oferă unora abilităţi extraordinare.

Unele persoane asociază notele muzicale, numerele sau literele cu anumite culori. Altor persoane, atingerea unei cărţi le dă senzaţia de aromă de vanilie. Una din 200 de persoane, după cum aproximează medicii, fac asemenea asocieri între cifre şi culori, cuvinte şi arome, culori şi miros sau sunete şi forme. Aceste conexiuni intersenzoriale poartă numele de sinestezie şi sunt considerate tulburare neurologică. S-a observat că sinestezia este în mare parte moştenită genetic.

Tulburare neurologică sau aptitudine?

Se crede că Franz Liszt vedea sunetele în culori. Billy Joel, Tori Amos şi Stevie Wonder se numără şi ei printre cei care „suferă" de sinestezie, iar pe această listă s-ar putea afla (nu există certitudini) Victor Hugo, Jimi Hendrix, Nietzsche, Syd Barrett şi contemporana Lady Gaga. Pentru toţi aceştia, sinestezia nu a fost/nu este nici pe departe o boală, ci o abilitate, chiar un har. Datorită ei, scriitorul britanic Daniel Tammet poate face calcule complexe într-un timp foarte scurt şi tot datorită ei vorbeşte fluent zece limbi străine. Finlandeza a învăţat-o în numai cinci zile, atât cât să poată purta o conversaţie în cadrul unei emisiuni televizate. În anul 2004, Tammet a intrat în Cartea Recordurilor după ce a spus din memorie 22.514 zecimale ale numărului Pi. Unii medici au pus abilităţile sale extraordinare pe seama autismului de care suferă, dar şi crizelor epileptice avute în copilărie. Indiferent ce ar fi declanşat sinestezia, nu există dubiu că ea i-a oferit o altă percepţie asupra vieţii.

Nu este rezultatul unei imaginaţii bogate

Despre sinestezie a scris pentru prima dată Sir Francis Galton, un văr al lui Charles Darwin, în anul 1880. El este cel care a dat şi numele acestei tulburări. După mai bine de 130 de ani de când sinestezia este cunoscută şi cercetată, în jurul ei încă mai circulă informaţii eronate. De exemplu, persoanele sinestezice sunt catalogate uneori ca alienate sau cu o imaginaţie prea bogată. Alteori, se crede că aceste persoane vor să atragă atenţia asupra lor, catalogându-se drept speciale. Din contră, sinestezicii nu vorbesc despre trăirile lor, fie pentru că au convingerea că şi cei din jur văd lumea în acelaşi mod, fie pentru că au fost ridiculizaţi în copilărie şi ajung să-şi ascundă experienţele intersenzoriale.

Alte persoane, chiar şi unii medici, cred că sinestezicii îşi amintesc, de fapt, detalii din copilărie, cum ar fi literele colorate dintr-o carte de poveşti sau magneţii coloraţi de pe frigider. O altă credinţă este aceea că persoanele sinestezice s-ar afla sub influenţa unor stupefiante. Acesta nu este chiar un mit, căci există asemenea substanţe care pot să inducă tulburarea. LSD şi mescalina sunt cele despre care se ştie cu certitudine că au acest efect.

Creierul sinestezicilor ar putea fi diferit

În mod normal, creierul gestionează independent informaţiile vizuale, auditive, olfactive, tactile şi gustative primite de la organele de simţ. În cazul celor care suferă de sinestezie, aceste informaţii se amestecă. Până de curând, se credea că centrii nervoşi care primesc informaţii din mediul în care trăim funcţionează independent, aşa cum o cameră video înregistrează imaginile şi sunetele pe canale diferite, pentru ca apoi să fie integrate. Tehnicile de imagistică au arătat însă că lucrurile nu stau chiar aşa. La naştere, centrii nervoşi din creier nu sunt diferenţiaţi. Acest proces are loc în primii ani de viaţă, pe măsură ce copilul primeşte stimuli din mediul în care trăieşte. Una dintre teoriile cu privire la cauzele sinesteziei este aceea că diferenţierea centrilor nervoşi nu se mai produce în cazul persoanelor care au această abilitate.

Genele creează conexiuni încrucişate

Pornind de la ideea că sinestezia este o tulburare cu transmitere genetică, oamenii de ştiinţă au emis şi o altă teorie, potrivit căreia asocierile senzoriale ar fi determinate de mutaţia unei gene. Această mutaţie ar fi provocat o multitudine de conexiuni încrucişate sau de conexiuni defecte între diferite regiuni cerebrale. Din această cauză, atunci când se activează neuronii care procesează numere, se activează şi cei responsabili pentru culori. Totuşi, această teorie nu explică de ce persoanele sinestezice fac asocieri diferite. De exemplu, cifra „5" nu are aceeaşi corespondenţă cromatică în cazul tuturor. Unii o asociază cu galben, alţii cu verde ş.a.m.d. Se crede că modul în care se fac asocierile ţine de dezvoltarea individuală sau de regulile de învăţare ale unui individ.

Asocierile nu se modifică de-a lungul timpului

Un cuvânt îşi păstrează culoarea cu care a fost asociat pentru prima dată de către o persoană sinestezică, după cum a arătat un experiment efectuat de Simon Baron-Cohen, profesor de psihopatologie comportamentală la Universitatea Cambridge din Marea Britanie. Cele nouă persoane sinestezice testate de specialistul britanic la diferite intervale de timp (cel mai lung fiind de un an) au fost consecvente în proporţie de 92,3% din asocieri, pe când grupul de control a făcut aceleaşi asocieri ca la prima testare doar în 37,6% din cazuri. Prin urmare, asocierile nu sunt rezultatul unei inspiraţii de moment, ci sunt bine structurate în creierul unei persoane sinestezice.

Sinesteziile ar putea sta la originea limbajului

Mulţi dintre specialiştii în lingvistică au convingerea că sinesteziile au jucat un rol foarte important în formarea limbajului, cel puţin a celui incipient (a protolimbajului). Ulterior, el a devenit mai rafinat ca urmare a unor presiuni legate de mediu, a unor convenţii sociale etc. Majoritatea oamenilor asociază, de exemplu, culorile deschise cu sunetele înalte, iar pe cele închise cu sunetele joase sau spun despre sunetele înalte că sunt ascuţite. În cadrul unui test, creat de Werner şi Wapner, un grup de voluntari a fost rugat să asocieze un nume dintre „kiki" şi „bouba" fiecărei figuri reprezentate mai sus. 95% din participanţii la studiu au ales numele „kiki" pentru figura din stânga şi numele „bouba" pentru cea din dreapta. Opţiunea nu este întâmplătoare: formele ascuţite ale figurii din stânga imită sunetele înalte ale numelui „kiki", iar formele rotunjite ale celei din dreapta se potrivesc sunetelor joase din numele „bouba".

Specialistul nostru

Radu Braga
cercetător în neuroştiinţe  Centrul de Excelenţă în Neuroştiinţe, Universitatea de Medicină „Carol Davila", Bucureşti

Sinestezia reprezintă o condiţie în care stimularea unui simţ determină percepţia simultană, neobişnuită, a unui al doilea simţ, nestimulat. Se crede că acest fenomen este datorat unor conexiuni neuronale atipice, existente între diferite arii senzitive din creier, dar cauzele sunt insuficient elucidate. Există sinestezici celebri, precum fizicianul Nikola Tesla şi pictorul  rus Vasili Kandinski, dar nu se poate afirma cu certitudine că sinestezia favorizează geniul sau dacă existenţa ei la persoane cu aptitudini deosebite este pură coincidenţă.

Creativitate

Sinestezia, asocierile între simţuri, este frecvent întâlnită  în rândul artiştilor.