Cum să economisiţi la dentist

Cum să economisiţi la dentist

Consulatţiile stomatologice trebuie făcute o dată la şase luni

Un control periodic însoţit de periaj pro­fesional costă între 100 şi 200 de lei, în timp ce tratarea unor afecţiuni poate ajunge la câteva mii de lei. Puteţi evita cheltuielile usturătoare la stomatolog dacă mergeţi periodic pentru depistarea problemelor specifice fiecărei grupe de vârstă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Principala măsură pe care trebuie să o luăm pentru a ne păstra dantura sănătoasă cu bani puţini este să mergem la controalele periodice recomandate de medic, adică o dată la şase luni. Astfel, putem depista din vreme problemele specifice fiecărei grupe de vârstă şi le putem trata cu minimum de durere, de complicaţii şi de cheltuieli.

În copilărie, cheltuieli mai multe

Îngrijirea profesională a dinţilor în copilărie poate fi mai costisitoare decât în cazul adulţilor. Dar acest lucru se explică prin faptul că unele proceduri realizate la vârste mici pot preveni sau corecta o serie de probleme de sănătate dentară care pot duce la complicaţii severe şi mult mai scumpe în viaţa adultă. Astfel, încă de la apariţia primilor dinţi, adică în jurul vârstei de
doi-trei ani, copilul trebuie dus anual la medicul dentist.

„Una dintre cele mai frecvente şi mai grave probleme care apar în perioada dentiţiei temporare este ceea ce se numeşte caria de biberon. Într-o astfel de situaţie, micuţii se pot confrunta cu dureri foarte mari şi cu complicaţii de natură infecţioasă care se pot extinde şi, netratate, pot afecta mugurii dinţilor definitivi", atrage atenţia medicul specialist pedodont Mădălina Trofin de la clinica Velvet Dental din Bucureşti. De asemenea, în copilărie este necesară fluorizarea periodică a danturii, care trebuie realizată tot în cabinetele stomatologice, pentru a evita riscurile excesului de fluor. Şi problemele de aliniere a dinţilor se tratează cel mai bine în copilărie sau în adolescenţă, până la vârsta de 18 ani.

Sigilarea ne scapă de grija cariilor

Până la vârsta de 12 ani se poate realiza sigilarea dentară, o procedură modernă care constă în acoperirea şanţurilor de pe suprafaţa dinţilor cu răşini compozite care eliberează fluor. „Aceste sigilări previn cariile dentare în zonele unde apar cel mai frecvent şi garantează sănătatea dinţilor pe o perioadă nedeterminată. Sigilarea se face o singură dată şi salvează dinţii de carii şi chiar de pierderea lor", explică medicul dentist Răzvan Savu, manager medical al Clinicii Stomatologice Royal Dental.

Prevenirea cariilor la nivelul dinţilor de lapte este importantă, pentru că deteriorarea danturii temporare o poate afecta şi pe cea definitivă. Tot în copilărie se pot corecta problemele ortodontice. „Este mult mai uşor si mai ieftin să fie îndreptate ortodontic anumite anomalii cu ajutorul unor aparate mobile, la o vârstă fragedă, decât mai târziu, prin aparate fixe", spune medicul Răzvan Savu.

Gingivita, problema adulţilor tineri

După 18 ani, principala preocupare în ceea ce priveşte sănătatea dentară o reprezintă depistarea în fazele incipiente a cariilor. „Micile carii apărute la aceste vârste se pot rezolva la un preţ de 100-150 lei, în timp ce cariile profunde sau chiar pierderea unui dinte poate implica nişte costuri
cu mult mai mari", semnalează dentistul Răzvan Savu.

Fumatul şi consumul de cafea, obiceiuri nocive care încep să ia amploare la aceste vârste, afectează dantura. De aceea, consulturile periodice sunt cu atât mai importante după 18 ani. Începând cu vârsta de 20 de ani, o altă grijă în ceea ce priveşte sănătatea danturii o reprezintă gingivita care, netratată, poate progresa către boala parodontală, cu pierderea dinţilor. Îngrijirea profesională a danturii în timpul sarcinii este extrem de importantă, spun specialiştii. În această perioadă poate apărea gingivita de sarcină, ce poate fi tratată prin igienizare profesională.

După 35 de ani, şi dinţii îmbătrânesc

Dacă până la 35 de ani cea mai gravă problemă a dinţilor erau cariile profunde, după această vârstă, o grijă în plus este îmbătrânirea danturii. „Atât dinţii, cât şi parodonţiul trebuie supravegheaţi şi controlaţi cu regularitate de un medic profesionist. În cazul unei danturi sănătoase, vizita trebuie să aibă loc o dată la şase luni, dar dacă apar sângerări ale gingiilor ori alte probleme de sănătate orală, frecvenţa controalelor trebuie stabilită de specialist", spune profesor doctor Constantin Vârlan, şeful Catedrei de Odontoterapie Restauratorie în cadrul Facultăţii de Medicină Dentară din Bucureşti.

Cea mai mare problemă şi la această vârstă o constituie igiena precară sau chiar inexistentă, iar placa bacteriană este principalul vinovat atât pentru apariţia cariilor, cât şi pentru instalarea bolii parodontale, care duce treptat la pierderea dinţilor, atrage atenţia specialistul. Din acest motiv, fiecare control stomatologic ar trebui completat cu o igienizare profesională a danturii, adică periaj profesional şi detartraj. De asemenea, în cazul depistării bolii parodontale, se poate realiza o procedură care îi încetineşte evoluţia, prevenind astfel pierderea dinţilor. „Un astfel de tratament de menţinere se face la 3-6 luni, în funcţie de afecţiune şi costă între 30 şi 40 lei pe dinte, adică între 840 şi 1.120 lei, dacă pacientul are toţi dinţii prezenţi, nefiind incluşi molarii de minte", precizează medicul dentist Răzvan Savu.

Se poate plăti în rate

Multe clinici stomatologice au apelat la sistemul de plată în rate, cu ajutorul unei bănci. De asemenea, există cabinete care-şi realizează propriul sistem de rate şi sunt şi cabinete care colaborează cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. „În plus, pentru a cheltui mai puţin la dentist, o opţiune ar fi să mergeţi la Facultăţile de Stomatologie, pentru că acolo tratamentele sunt mai ieftine decât la clinicile particulare", recomandă medicul stomatologie generală Raluca Drăghici de la clinica stomatologică Imperial Dent din Bucureşti.

20% din români nu se spală zilnic pe dinţi

Mulţi adulţi nu şi-au însuşit corect tehnica de periaj

Igiena orală este esenţială nu doar pentru a preveni apariţia afecţiunilor dentare, ci şi pentru a menţine sănătatea întregului organism. Cu toate acestea, cele mai noi statistici arată că foarte mulţi români nu se îngrijesc de dantura lor în mod corespunzător. La nivel naţional, locuitorii din mediul urban acordă o atenţie mai crescută igienei orale decât cei care trăiesc în mediul rural, au constatat specialiştii. Cu toate acestea, potrivit unei cercetări realizate de o companie producătoare de gumă de mestecat în luna februarie 2011, doar jumătate din orăşeni se spală pe dinţi de mai multe ori pe zi, aşa cum recomandă stomatologii.

„Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ pentru mediul urban, unde nivelul de educaţie al populaţiei privind igiena orală este mult mai ridicat decât în mediul rural. Cu toate acestea, sondajul arată că foarte multe persoane, chiar şi de la oraşe, nu au o igienă orală corespunzătoare şi nu practică ritualul corect de curăţare şi de îngrijire a dinţilor: dimineaţa, seara, dar şi pe parcursul zilei", spune Adela Avram, brand manager Orbit Balkan East.

Aţa dentară, una dintre necunoscute

Atunci când vine vorba despre folosirea altor instrumente de igienă orală, cifrele sunt şi mai descurajante: doar 28% din românii de la oraşe folosesc zilnic apa de gură, în principal pentru împrospătarea respiraţiei, şi numai 12% din aceştia îşi curăţă dinţii cu ajutorul aţei dentare. „Într-adevăr, există români care nu şi-au însuşit în mod corect tehnicile de periaj sau care, de exemplu, nu folosesc regulat aţa dentară, aceasta din urmă fiind singura care îndepărtează bacteriile din spaţiile interdentare", spune medicul stomatolog Raluca Drăghici de la Clinica Imperial Dent din Bucureşti.

Potrivit stomatologului, igiena orală deficitară duce la apariţia plăcii bacteriene, a tartrului, la afecţiuni ale gingiei sau ale ligamentelor dentare, la apariţia cariilor şi, în final, la fracturarea dinţilor şi la pierderea lor. În plus, numeroase studii realizate de-a lungul timpului arată că bolile stomatologice, în special cariile, pot duce la infecţii respiratorii, la afecţiuni renale şi articulare şi chiar la afecţiuni cardiovasculare.

La medic, doar la nevoie

Conform unui alt studiu realizat în 2010, 19% din români nu-şi periază dinţii zilnic, iar 66% din conaţionali merg mai puţin de o dată pe an la dentist. Astfel, cel mai mare procent din populaţie merge la cabinet doar când are anumite probleme specifice precum carii, de făcut un implant ori în situaţia unei urgenţe medicale. „Pentru a preveni afecţiunile dentare este important să se meragă periodic la un consult stomatologic. Medicul poate recomanda şi tehnici speciale de igienă dentară, pentru fiecare caz în parte, sau poate face recomandări cu privire la dietă. De asemenea, acesta poate recomanda sigilarea anumitor dinţi", mai spune medicul Raluca Drăghici.

"Periajul se recomandă să fie făcut timp de cel puţin câteva minute după fiecare masă sau măcar dimineaţa şi înainte de culcare.''
Dr. Raluca Drăghici medic stomatolog


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările