"Copilul meu are ganglionii măriţi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ai nevoie de un sfat la una dintre problemele tale medicale? Scrie-ne pe adresa redacţiei sau trimite-ne un e-mail şi, în scurt timp, vei primi răspuns de la unul dintre specialiştii noştri.

Copilul meu, în vârstă de un an şi o lună, a avut în urmă cu o lună un episod de „roşu în gât” şi de febră, cu mărirea ganglionilor de la gât. Deşi a trecut destul de mult timp, inflamaţia nu s-a retras în totalitate. Ganglionii nu sunt dureroşi şi nici lipsiţi de mobilitate. Totuşi, sunt foarte îngrijorată de această problemă, pentru că nu ştiu cât de gravă este. Ce credeţi că ar trebui să fac? Ce investigaţii şi ce tratament ar fi recomandate în acest caz? Ce complicaţii ar putea să apară?Crina Sabou, Ploieşti

 În cazul în care ganglionii au scăzut în dimensiune, sfatul meu este să mai aveţi puţină răbdare, pentru a vedea cum evoluează. Inflamarea ganglionilor apare de obicei ca un răspuns de apărare al organismului şi este normal să persiste pe parcursul copilăriei. Consultaţi  medicul pentru a face câteva analize medicale, prin care să fie măsurate VSH‑ul, proteina C‑reactivă şi ASLO. Tratament­ul nu pare a fi necesar în acest moment.

image


Dr. Adrian Dumitrescu, medic specialist pediatrie vicepreşedinte Societatea Română de Homeopatie

image

Poate fi prevenită polipoza nazală?

image



 Logodnicul meu s-a operat de polipoză nazală în luna noiembrie a anului trecut şi, la numai două luni după operaţie, simptomele au reapărut. De asemenea, mirosul i-a dispărut de câteva luni. După ce a făcut operaţia, medicii au spus că mirosul ar trebui să îi revină, dar, până în acest moment, nu i-a revenit decât episodic. Aş dori să vă întreb dacă există vreo metodă prin care poate fi împiedicată sau, cel puţin, întârziată reapariţia polipozei nazale la adulţi. Cristina Filip, Bucureşti

 Polipoza nazală este o degenerare a mucoasei nazale, care se manifestă prin obstrucţie nazală, însoţită, în general, de pierderea mirosului, secreţii purulente, strănut şi de alergii respiratorii. Evoluţia bolii este progresivă, cele mai frecvente complicaţii fiind sinuzita şi otita. Recidiva postoperatorie arată natura alergică a afecţiunii.

Polipoza nazală trebuie investigată atent, deoarece poate fi manifestarea unei boli generale, cum ar fi mucoviscidoza, sindromul Vidal sau sindromul Churg-Strauss. În funcţie de etiologia bolii, se poate trata cauza pentru a înlătura efectul, dar nimeni nu vă poate garanta rezolvarea definitivă a aceastei probleme. Pentru îmbunătăţirea mirosului vă recomand vitamina A uleioasă, care se pune în nas pe perioade îndelungate.

image


Dr. Cezara Danciu medic specialist ORL Spitalul Clinic Colţea

image

Voi scăpa vreodată de durere?

image



În urma unei operaţii pe coloană, în timpul căreia mi s-au pus şuruburi, am rămas cu dureri mari şi cu arsuri în zona lombară. De aceea, am mers iar la spital, unde mi s-a făcut o a doua operaţie, prin care şuruburile au fost extrase. Durerea persistă însă, deşi folosesc diverse calmante. Am făcut şi tratamente balneoclimaterice, dar fără rezultat. Am consultat un medic de la Cluj care, în urma efectuării unui RMN, mi-a spus că nervul coloanei e ciupit sau ştrangulat. Va ceda vreodată durerea? Lucia Rapan, Cluj

 În primul rând, ar trebui să consultaţi un neurochirurg pentru interpretarea noului RMN. Durerea poate să fie independentă de patologia iniţială şi să fie cauzată de o hernie de disc la un alt nivel decât cel operat. Durerile lombare pe care le acuzaţi pot fi determinate şi de fibroza postoperatorie inerentă oricărei intervenţii chirurgicale la acest nivel, caz în care tratamentul este medicamentos (antiinflamatorii şi antalgice) şi de recuperare (fizioterapie).

image


Dr. Bogdan Sandolache medic primar chirurgie Spitalul Universitar  de Urgenţă Bucureşti

image

Este popcornul sănătos?

image



Mă tot frământă o întrebare: popcornul este o gustare sănătoasă? Îmi place să mă uit la un film şi să ronţăi popcorn (acela făcut în casă), dar mă întreb dacă nu este un pericol pentru silueta mea. Am găsit multe informaţii legate de conţinutul de calorii al popcornului, dar acestea variază. Câte calorii are cu adevărat şi care este cel mai sănătos mod de a-l prepara? Alina Achim, Bârlad

Popcornul este la bază un aliment sănătos, din cereale integrale (boabe de porumb nedecorticate ce conţin inclusiv coajă). Trebuie să ştiţi însă că anumite tipuri de popcorn, în funcţie de modul de preparare, nu sunt sănătoase. De pildă, cele pentru microunde sau cele din comerţ, cu potenţatori de gust, sare şi cu grăsimi. Aceste tipuri de popcorn sunt nesănătoase şi conţin în jur de 250 de calorii la 100 de grame.

Prin urmare, este corectă alegerea dvs., aceea de a pregăti popcornul în casă. Astfel este cel mai puţin dăunător pentru sănătate. El nu conţine aditivi de gust, multe grăsimi ori multă sare şi are numai 130 de calorii la 100 de grame. Atenţie însă la cantitatea consumată!

image


 Livia Nena biolog nutriţionist Bio Nutriliv

image

Am câteva mici umflături pe pleoape

image



În urmă cu câteva luni mi-au apărut pe pleoape câteva umflături mici. Am crezut că e un urcior şi am luat o cremă cu kanamicină, dar fără efect. Am consultat apoi medicul, care mi-a prescris antibiotic şi picături pentru ochi. Am făcut chiar o operaţie pentru îndepărtarea lor, dar au apărut din nou. Am făcut o antibiogramă, în urma căreia a rezultat că am stafilococ aureus. Am făcut un tratament cu picături de ochi, dar îmi dau reacţii alergice. Ce pot să mai fac? Adelina Joia, Cluj

Din ce descrieţi, înţeleg că v-au apărut mai multe orgelete, care ulte­rior s-au închistat. Orgeletul sau urciorul este o infecţie (de obicei stafilococică) a glandelor sebacee de la nivelul pleoapelor. Deseori, un orgelet incomplet vindecat se poate „închista”, apărând şalazionul (o inflamaţie cronică a glandelor sebacee).

Tratamentul orgeletului implică în primul rând igiena pleoapei (cu apă şi cu săpun) şi tratamentul local cu antibiotic şi cu antiinflamator, sub formă de picături şi de unguent. În cazul şalazionului, tratamentul constă în picături cu antibiotic şi în masarea uşoară a pleoapei cu un unguent cu antibiotic şi cu corticosteroizi. Dacă şalazionul nu dispare după tratament şi dacă este mare sau deranjează estetic, se poate opera.

image


Dr. Adina Grigorescu medic specialist oftalmolog Clinica Endocenter



 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite