Ce contraindicaţii au aparatele dentare

Ce contraindicaţii au aparatele dentare

Toate problemele dentare trebuie tratate înainte de a fixa aparatul

Contrar credinţei unor persoane, dantura se poate îndrepta la orice vârstă. Persoanele care au tulburări de coagulare a sângelui sunt mai predispuse la inflamaţii ale gingiilor. Purtarea unui aparat dentar poate crea complicaţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Alinierea dinţilor în poziţie normală este necesară nu atât din considerente estetice, cât mai ales pentru a obţine o bună ocluzie, care să asigure o bună masticaţie şi, deci, o bună digestie. Purtarea unui aparat dentar nu are, din fericire, prea multe contraindicaţii. Contrar opiniei unor persoane, vârsta nu este o piedică pen­tru tratamentele ortodontice (de îndreptare a dinţilor), procesul mecanic de aliniere fiind acelaşi. Poate fi diferit, cel mult, prin durata de purtare a aparatului dentar, la copii fiind de regulă mai scurtă.

Nu se fixează pe dinţi cariaţi

Înainte de fixarea unui aparat dentar, trebuie tratate toate problemele stomatologice, pentru că prezenţa aparatului întreţine o acumulare de placă bacteriană şi cariile, gingivita (inflamaţie a gingiilor) şi abcesele se agravează ulterior. Persoanele care ştiu că au alergie la latex, la metale sau la acrilat nu pot alege aparate dentare confecţionate din aceste materiale, dar există soluţii: alte tipuri de metale şi ligaturi din non-latex.

Aparatul dentar este contraindicat şi în cazul în care persoana respectivă suferă de anumite boli care predispun la gingivită şi la alte afecţiuni ale parodonţiului. Acesta este ţesutul care susţine dinţii şi care este format din gingie, os alveolar, ligamente parodontale şi cement radicular. Tulburările de coagulare, ciroza hepatică şi imunitatea foarte slăbită predispun la astfel de probleme dentare. „Tulburările de coagulare şi ciroza fac mai deficitară circulaţia sângelui la nivelul gingiilor, care trebuie să asigure necesarul de oxigen pentru a păstra un parodonţiu sănătos", explică medicul stomatolog Raluca Drăghici de la Clinica Office Dent din Ploieşti.

În sarcină, mai puţin indicat

Din cauza hormonilor de sarcină, gravidele sunt mai predispuse la gingivită, iar purtarea unui aparat dentar împiedică realizarea unei igiene stricte a gingiei şi, implicit, vindecarea inflamaţiei. Un alt inconvenient al aparatului dentar este că poate provoca dureri dentare care necesită administrarea de antalgice, dar acestea nu sunt recomandate în sarcină. De asemenea, pentru a fixa un aparat, este necesară de regulă o radiografie dentară, iar gravidele nu o pot realiza. „Totuşi, multe femei însărcinate poartă aparat dentar şi nu au astfel de probleme. Din această cauză, părerile sunt împărtiţe", spune dr Raluca Drăghici.

Afectează dicţia

Aparatele dentare care se poartă pe faţa internă a dinţilor nu sunt recomandate actorilor, cântăreţilor şi celor care trebuie să aibă o dicţie bună. Acestea creează probleme în pronunţarea anumitor cuvinte. De asemenea, sportivii care vor să recurgă la aparat dentar ar trebui să poarte o gutieră, pentru protecţie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările