Metode naturale de combatere a simptomelor alergice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Substanţele alergenice se găsesc atât în interiorul, cât şi în exteriorul locuinţei. Câteva măsuri simple aflate la îndemâna oricui pot diminua simptomele rinitei alergice.

Dacă alergia noastră are drept cauză factori externi, să spunem, polenul, putem scăpa de neplăcere prin închiderea ferestrelor şi instalarea unor filtre în aparatul de aer condiţionat care reţin particulele de polen în proporţie de 90-95%.

Simptomele alergieie la praful din casă pot fi ţinute sub control dacă facem curat folosind un aspirator cu vacuum care fixează substanţa alergenică în interior. Produsele chimice pot amplifica simptomele astfel că le putem înlocui cu oţet, bicarbonat sau lămâi.  

Acupunctura poate fi o altă soluţie alternativă de diminuare a simptomelor alergice. Unele studii au arătat că această metodă poate descongestiona nasul, însă înainte de a o încerca, vorbiţi cu medicul dvs curant.

Inhalarea de aburi s-a dovedit o metodă eficientă de descongestionare a foselor nazale. Putem sta sub duşul fierbinte sau deasupra unui vas cu apă din care ies aburi, acoperindu-ne capul cu un prosop, exact aşa cum facem când suntem răciţi. Metoda trebuie repetată de câteva ori pe zi.  

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite