VIDEO Riscurile dietelor-şoc ţinute după ureche

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii ani, s-a iscat un adevărat război al dietelor care promit minuni. Kilogramele ar trebui să dispară în câteva săptămâni, iar efortul să fie minim. Din ce în ce mai multe persoane ajung să ţină diete după ureche, fără să consulte un specialist. Adevărul Live l-a avut invitat pe Şerban Damian, medic sportiv, care a explicat riscurile unei astfel de diete minune, dar şi importanţa consumului de lapte.

Şerban Damian: Eu sunt de partea echilibrului. Pornind de la dezvoltarea noastră ca oameni de când ne-am adaptat să conumăm o mulţime de alimente. Unii trăiesc cu plante, cu orez, putem consuma orice, ne adapătm să consumăm o mulţime de alimente.

Când oamenii au început să crească animale s-au adaptat să consume şi laptele altor mamifere. Dacă e bine sau rău e greu de spus, e un fapt. Laptele este un aliment hrănitor  aşa cum noi ne adaptăm să consumăm orice de pe lumea astea, ne-am adaptat să consumăm şi laptele. Pentru unii consumul e bun, pentru unii o problemă, spre exemplu cei care au intoleranţă la lactoză. Enzima lactază care există în intestinul nostru, acum 10.000 de ani, exista în organismul nostru cam până la vârsta de un an. 

Sunt pentru consumul de lapte, n-aş spune că trebuie să bem tone în fiecare zi, dar aşa cum se recomandă, două-patru porţii de lapte pe zi ne fac bine. Poate să fie lapte, poate să fie iaurt, brânzeturi. Laptele ne hidratează, aduce proteine, calciu. 

Laptele cu cacao este marea descoperire a băuturilor rehidratante de după antrenament. Îţi aduce proteine, lactoză şi alte zaharuri conţinute de lapte, mineralele care s-au pierdut prin transpiraţie sunt recâştigate, antioxidanţii din cacao sunt buni. 

O persoană normală poate cumpără lapte integral fără nicio problemă, avem nevoie şi de grăsimi. Să consumi un pahar două de lapte integral pe zi nu e nicio problemă. 

Dacă vrem să slăbim luăm o dietă de pe internet? E bine să evaluăm rezultatele dietei după ce ne arată cântarul?

E clar că un regim alimentar sortit să îţi schimbe stilul de viaţă e cea mai bună alegere. Dietele comerciale nu fac acest lucru, pe termen lung de cele mai multe ori eşuează. Oamenii se îngraşă la loc, omul nu a învăţat nimic, este deprimat, intră în alt regim şi cedează psihic. Atunci vine la medic. 

Din câte ştiu lui Dukan i-a fost retrasă licenţa din alte motive, nu pentru că erau alţii invidioşi pe succesul lui. Ar fi interesant de ştiu câţi dintre oamenii care au ţinut dieta aceasta şi-au menţinut rezultatele respective. Asta e treaba de fapt, dacă reuşeşti să păstrezi asta. Până la urmă cam toate dietele funcţioneză până la un anumit punct, important e ce se întâmplă pe termen lung. 

Care sunt riscurile?

Dacă e vorba de 5 zile în care mănânci doar proteină animală nu e chiar mult. În faza a doua se introduc şi legumele , dar nu compensează alte alimente de care corpul nostru are nevoie. Varietatea este un principiu de bază al unui stil de viaţă sănătos. Dukan dezechilibrează raportul dintre grupele de alimente. Se începe cu nerespectarea regulilor de bază ale unui regim alimentar corect. Cei mai mulţi oameni rămân la faza doi şi trec brusc la alimentanţia dezechilibrată şi se îngraşă la loc. Câteva cazuri în care oamenii au slăbit nu e relevant pentru succesul pe termen lung. 

Ce se întmplă pe termen lung contează, când introduci alte produse te simţi bine? Analizele sunt bune, ai reuşit să îţi păstrezi greutatea?

Dieta pe culori şi regim disociat

Exista un regim numai cu orez, din setul cu regimuri „inteligente“ este regimul pe grupe de sânge sau zodii. Sunt pur şi simplu invenţii. Nu sunt şanse să funcţioneze.

Ce facem când vrem să slăbim?

În primul rând nu trebuie să merge la extreme. Orice înseamnă deviere mare de la alimentaţia sănătoasă duce la eşec. Trebuie să începi cu o analiză a greşelilor. Ce greşim? Consumăm carbohidraţi şi grăsimi saturate, combinaţia care conduce la luarea în greutate. Apoi împărţirea meselor. Mulţi oameni mănâncă seara. 

Organismul se bucură că primeşte o masă copioasă seara, dar care se depozitează. Ar trebui să redistribui sursele de energie de-a lungul zilei. Să evaluăm de unde luăm aceste surse de energie. Trebuie să consumăm legume, fructe, cereale. Tot ce derivă de aici reprezintă baza de energie a unei alimentaţii sănătoase. Apoi, sursa de proteine fără grăsimi saturate. Carne: peşte, lactate, ouă, carne slabă şi grăsim nesaturate pe care le ,luăm din seminţe, sâmburi. 

Micul dejun: o legumă: roşie cu o bucată de pâine spre exemplu. Asta nu înseamnă că trebuie să ne ferim de cereale la micul dejun. Dacă sunt integrale. Mai putem mânca un ou, o bucăţică de carne, o cană de lapte.

Gustările dintre mese, de obicei, sunt fructele. Zilnic două, patru fructe. 

Prânzul: sursă de proteină: carne, peşte, pasăre sau putem mânca o salată mare sau chiar mâncare gătită, dar fără grăsimi. Gustarea poate să fie un fruct sau un iaurt, nu cornuri, patiserie. Am văzut iaurturi bio care conţin doar fruct şi iaur. 

Cina: ar trebui să fie mai sumară, nu să ne ferim de ea, dar să nu aibă multe calorii. Să mergem pe salate, brânză, seminţe, peşte. Peşte la cuptor cu legume. Legumele ne salvează totdeauna, nu au calorii multe, sunt sănătoase. 

Dacă vrei să slăbeşti cum să fie pastele?

Ar trebui să le consumăn undeva la masa de prânz, din grâu integral, fără să fie fierte foarte mult, eventual cu sos de carne gătit dietetic. Fără ulei mult şi poate fi un prânz rezonabil. Este vorba despre cantitate. 

Soia 

Şerban Damian: Soia, vorbind generic, este o sursă foarte bună de proteine. Ea se diferenţiază de celelalte plante tocmai pentru ca concentrează o cantitate mai mare de proteine, ceea ce reprezintă un avantaj pentru ea. La noi nu mi se pare că suntem prea mari fani soia, poate din cauza istoriei noastre. Au existat nişte speculaţii că poţi face cancer dacă mănânci, însă nu este niciun studiu care să susţină aceste teorii.

Pentru un vegetarian, soia poate reprezenta o sursă bună de proteine, dar pentru omul normal nu este neapărat o necesitate. 

Intraţi în discuţie în modulul Adevărul Live.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite