Obiceiul care previne diabetul: mănâncă 4-5 cutii cu iaurt pe săptămână

Obiceiul care previne diabetul: mănâncă 4-5 cutii cu iaurt pe săptămână

Iaurtul este o sursă importantă de proteine, vitamine şi minerale care reglează nivelul glicemiei FOTO Arhivă

Iaurtul cu un conţinut redus de grăsimi, dar şi brânza proaspătă de vaci ar putea fi „arma“ secretă pentru a preveni şi a combate diabetul zaharat de tip II, arată un nou studiu de amploare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Riscul de a dezvolta diabet zaharat de tip II este redus cu 28% în cazul persoanelor care consumă cantităţi mari de iaurt, a demonstrat un studiu de amploare realizată recent de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Cambridge.

Lactatele sunt surse importante de proteine, vitamine şi minerale, iar beneficiul antidiabet s-a constatat şi în cazul altor produse lactate cu un conţinut redus de grăsimi, cum este brânza proaspătă.

Deşi nu au reuşit să găsească explicaţia exactă pentru această legătură puternică între un consum regulat de lactate slabe şi riscul redus de diabet, specialiştii suspectează că lactatele fermentate sunt benefice datorită aportului important de probiotice, dar şi datorită conţinutului bogat într-o formă specială de vitamina K, produsă în timpul procesului de fermentare. Aceasta joacă un rol important în reglarea glicemiei, susţin oamenii de ştiinţă.

În cadrul studiului, au fost comparate obiceiurile alimentare a 750 de persoane care au dezvoltat diabet zaharat de tip II cu acelea a unei cohorte de 3.500 de oameni sănătoşi. Efectele benefice ale consumului de iaurt au fost observate în special în cazul persoanelor care mâncau 4-5 cutii cu iaurt pe săptămână, potrivit independent.co.uk.

Studiul a fost publicat în revista Asociaţiei Europene de Diabet, „Diabetologia“.


Citeşte şi:

Prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte: „Pacienţii mei nu iau medicamente un an întreg“

Profesorul doctor Constantin Ionescu-Târgovişte spune că alimentaţia şi exerciţiul fizic pot avea, de multe ori, rezultate spectaculoase în tratarea diabetului zaharat de tip II.

Dieta care previne diabetul de tip II: afine de trei ori pe săptămână şi pepene galben cu moderaţie

Mâncaţi mai multe fructe şi mai puţină carne – aşa sună recomandarea oamenilor de ştiinţă americani care au realizat cea mai nouă dietă de prevenire a diabetului de tip II. Dar nu toate fructele pot fi consumate după pofta inimii, avertizează ei.

Ce pot ascunde căderile de glicemie

Lipsa de energie, durerea de cap, starea de ameţeală şi tremurăturile pot fi manifestări ale scăderii glicemiei. Problema apare, cel mai adesea, atunci când nu mănânci multe ore, în cazul dietelor drastice, dar şi pe fondul unor afecţiuni serioase.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările