Alimentaţia care ajută la ţinerea glicemiei sub control. „Atenţie specială la mărimea porţiilor şi la alegerea alimentelor mai sănătoase“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Diabetul zaharat de tip 2 este o afecţiune a cărei incidenţă a crescut alarmant în ultimii ani. Se estimează că, în România, pe lângă cei un milion de bolnavi aflaţi în evidenţele Ministerului Sănătăţii, există încă un milion care nu ştiu că au boala.

„E bine să ţinem cont de următorul lucru: nu există aliment pe care să îl consum şi să îmi scadă glicemia“, explică dr. Mihaela Posea, medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice în cadrul clinicii Smart Nutrition.

Prin urmare, adaugă specialistul, orice aliment sau băutură poate menţine glicemia pe loc sau o poate creşte. „În general, legumele, alimentele de origine animală, bogate în proteine, apa, băuturile neîndulcite influenţează foarte puţin glicemia.“

Lista legumelor prietenoase

În categoria legumelor intră următoarele: ardei gras roşu, verde şi capia, andive, bame, broccoli, ciuperci, castraveţi, conopidă, ceapă verde şi roşie, capere, dovleac, dovlecei, fasole verde şi galbenă, gogoşari, gogonele, gulii, leură, lobodă, muguri de bambus, napi, ridichi roşii şi negre, roşii/cherry, rucola, salata verde şi iceberg, spanac, sparanghel, ştevie, urzici, varză albă şi roşie - de Bruxelles/chinezească, vinete. „După cum se observă, aici nu este locul cartofului, fasolei boabe, lintei, năutului - care sunt mai bogate în glucide şi după al căror consum glicemia creşte mai mult.“

Alimente de origine animală, bogate în proteine sunt carnea, lactatele, ouale, peştele şi fructele de mare. Este recomandat să optaţi pentru tipurile de cărnuri slabe  - piept, pulpă sau muşchi -  şi să îndepărtaţi porţiunile de grăsime vizibilă înainte de prepararea cărnii  - piele, şorici, grăsime, mai spune medicul diabetolog.

Consumul celorlalte grupe de alimente  - cereale, fructe, nuci şi seminte, leguminoase/cartof -  se face în funcţie de cantitatea de glucide recomandată fiecărui pacient, pentru a ajunge la valorile stabilite împreună cu medicul curant de glicemie şi greutate.

Tipuri de regimuri alimentare care par să aibă rezultate

„Dieta unei persoane cu diabet şi exces de greutate se adresează şi menţinerii valorilor glicemice propuse  - ca şi în cazul pacientului cu diabet, dar normoponderal - şi scăderii în greutate. Deci este o dieta hipocalorică - adică aduce un aport energetic mai mic pentru ca pacientul să poata să scadă în greutate.“

Ghidul Asociaţiei Americane de Diabet din 2019 – „Standards of Medical Care in Diabetes” evidenţiază faptul că nu există o dietă care să se potrivescă tuturor pacienţilor cu diabet şi ca planul alimentar ar trebui să fie individualizat, personalizat, în funcţie de preferinţele personale şi culturale, ţintele glicemice, dar şi de posibilitatea şi dorinţa de a face schimbări comportamentale. Acelaşi ghid menţionează că dieta mediteraneană, dieta DASH, dieta bazată pe legume  - plant based - sau low-carb sunt tipuri de regimuri alimentare care par să aducă o îmbunătăţire a glicemiei şi o scădere a medicaţiei antidiabetice. 

„Niciuna dintre ele nu presupune un consum necontrolat de alimente, ci o atenţie specială la mărimea porţiilor şi la alegerea alimentelor mai sănătoase  - legume, fructe, cereale integrale, lactate semidegresate.“

Prin urmare, un plan alimentar pentru diabet trebui să ţină cont de valorile de glicemie, tensiune şi colesterol la care trebuie să se ajungă; de greutatea la care trebui să ajungă pacientul; de cât de mult îşi doreşteşi poate pacientul să schimbe regimul alimentar; ce alimente îi plac sa nu, precum şi dacă are alergii alimentare sau nu, conchide medicul. „Nu există o distribuţie ideală a macronutrienţilor  - glucide, lipide, proteine, prin urmare regimul alimentar trebuie individualizat, având în minte ţintele de glicemie şi greutate.“

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite