Victor Negrescu: Am reuşit să convingem Comisia Europeană să caute soluţii noi pentru salvarea proiectelor şi fondurilor din perioada 2014-2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Negrescu, eurodeputat PSD FOTO Facebook Victor Negrescu
Victor Negrescu, eurodeputat PSD FOTO Facebook Victor Negrescu

Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a anunţat că soluţiile propuse de el pentru sprijinirea proiectelor întârziate de pandemie şi de războiul din Ucraina, astfel având loc „salvarea” a unor sume importante din fondurile neutilizate din perioada financiară 2014-2020 au fost acceptate de Comisia Europeană, potrivit unei scrisori trimise de şefa acestei structuri, Ursula von der Leyen.

„Comisia Europeană confirmă, prin răspunsul său, faptul că am reuşit să ridicăm această problemă, a necesităţii de a salva fondurile şi proiectele din perioada 2014-2020, la cel mai înalt nivel. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se angajează să identifice soluţii care să asigure un echilibru între proiectele din respectiva perioadă de finanţare, necesitatea de a începe noua programare financiară şi răspunsul la crizele pe care le traversăm” indică Victor Negrescu..

În documentul transmis de preşedinta Comisiei Europene sunt oferite două răspunsuri importante evidenţiate, de altfel, în scrisoarea noastră:

- executivul european doreşte să introducă măsuri suplimentare pentru salvarea proiectelor transfrontaliere cu Ucraina şi Republica Moldova, întârziate din cauza războiului;

- se va analiza la nivel european situaţia proiectelor întârziate din perioada 2014-2020, impactul generat de războiului din Ucraina, costurile şi efectele prelungirii perioadei de implementare şi posibilitatea creării unui cadru mai flexibil, precum şi extinderea acestuia, pentru fazarea proiectelor către  exerciţiul financiar 2021-2027 astfel încât acestea să continue cu finanţare europeană;

„Prin demersul nostru am reuşit să convingem Comisia Europeană să caute soluţii noi pentru salvarea proiectelor şi fondurilor din perioada 2014-2020. Este nevoie acum de un demers organizat din partea statelor membre care să arate efectiv impactul pandemiei şi al războiului asupra implementării proiectelor şi să solicite executivului european măsuri clare pentru salvarea respectivelor proiecte şi fonduri”, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European.

Eurodeputatul Victor Negrescu a fost iniţiatorul unui demers susţinut de mai mulţi europarlamentari din regiune, din toate grupurile politice, prin care a solicitat salvarea proiectelor şi fondurilor din perioada 2014-2020.

În acest sens, europarlamentarul social-democrat a introdus o serie de amendamente la  legislaţia europeană referitoare la bugetul UE.

Recent, Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat că, în momentul de faţă, România este în pericol de a pierde peste 10 miliarde de euro şi că, din estimările specialiştilor, între 2000 şi 3000 de proiecte sunt în situaţia de a nu fi finalizate la timp.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite