Vasile Blaga: Băsescu nu are nicio treaba cu fuziunea PDL-PNL. Nu vom negocia cu Udrea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga, Klaus Iohannis şi Crin Antonescu. FOTO: Mediafax
Vasile Blaga, Klaus Iohannis şi Crin Antonescu. FOTO: Mediafax

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri seară, în cadrul unei emisiuni de televiziune că liderul de la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu, nu va avea nicio legătură cu noul partid rezultat din fuziunea PDL, iar colaborarea cu Elena Udrea este exclusă pentru moment.

„Preşedintele Băsescu nu face parte din această construcţie. Această construcţie este între Blaga, PDL, şi Iohannis, PNL. Băsescu are un partid de suflet care este PMP”, a precizat Vasile Blaga. „Nu are nicio treabă Băsescu cu această fuziune. Nu avem ce să negociem cu nimeni. Nu am nimic împotriva lui Cristian Diaconescu. Am fost în competiţie pentru primăria Bucureşti în 2008”, a adăugat preşedintele PDL.

Democrat-liberalul a vorbit şi de faptul că exclude posibile negocieri cu preşedintele ales al PMP.  „Relaţia cu Elena Udrea nu este de niciun fel. Ei doresc să meargă singuri la alegerile prezidenţiale. Această discuţie este între PDL şi PNL. În turul doi vom obţine sprijinul românilor. Nu vom mai negocia cu Udrea, ci cu românii”, a subliniat Blaga.

Referitor la  calendarul fuziunii PNL-PDL, liderul democrat-liberal a spus că acesta încă nu este stabilit, fiind aşteptată încheierea Congresului PNL pentru alegerea conducerii liberale.

„Dar eu cred că în această vară, iulie-august, decizia politică de fuziune, a congreselor celor două partide, trebuie luată. (...) Cel mai târziu 1 septembrie, dacă s-ar putea şi mai devreme şi eu cred că se poate mai devreme. Dar, repet, trebuie să discutăm şi cu colegii noştri decizia politică a congreselor trebuie luată, cu un statut nou, al noului partid”, a adăugat preşedintele PDL.

Liderul democrat-liberalilor a precizat că în partidul său nu sunt oameni care să se opună fuziunii, decizia privind acest proces fiind luată în unanimitate în Colegiul Director al Partidului.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite