USR vrea suspendarea președintelui Iohannis: „Faceți un pas în spate!”
0Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, anunță sprijinul partidului pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis.

USR a anunțat că va vota pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis, iar liderul deputaților partidului, Ionuț Moșteanu, a lansat un mesaj dur la adresa acestuia, cerându-i să facă „un ultim gest” și să se retragă din funcție.
Decizia privind suspendarea este analizată pentru a treia oară în ședința Birourilor reunite ale Parlamentului, iar USR insistă ca această propunere să fie supusă votului în plen. „În România este democrație și în democrație Parlamentul ia decizii prin vot. Suspendarea trebuie să fie adusă la vot în plen și o majoritate, în mod democratic, să decidă”, a declarat liderul deputaților USR.”.
Ionuț Moșteanu îl critică pe Klaus Iohannis, spunând că este „un personaj foarte special în politică": "Hai să nu punem egal între Iohannis și orice alt om politic. 10 ani a dormit la Cotroceni și ne-a sfidat de acolo. Îi transmit și acum domnului Iohannis: faceți un ultim gest din această funcție și faceți un pas în spate. În momentul ăsta, ar fi bine pentru toată societatea, pentru toată România. Eu sper ca, măcar în ultimul moment, domnul Iohannis să-și dea seama cât de mult rău a făcut acestei țări și să facă un pas în spate".
Critici pentru decorarea judecătorilor CCR
Liderul deputaților USR a adus în discuție și recenta decorare a trei judecători ai Curții Constituționale de către Klaus Iohannis cu Ordinul Steaua României, considerând acest gest unul nepotrivit, mai ales în contextul în care Curtea urmează să emită un aviz consultativ asupra suspendării. „Un aviz pe suspendare ar trebui să vină de la Curtea Constituțională. Chiar dacă este consultativ, este unul obligatoriu, iar Curtea ar putea să întârzie să dea acest aviz. Faptul că domnul Iohannis a decorat trei dintre judecătorii CCR nu este altceva decât un gest de o ușoară mită, să spun așa, pe care președintele le-o dă cu câteva zile înainte să dea acest aviz. Iată încă un gest nepotrivit, fără nicio legătură cu realitatea și cu problemele momentului, un președinte inadecvat care sper să plece zilele astea de la Cotroceni”, a declarat Ionuț Moșteanu.
În opinia deputatului USR, ar fi mult mai bine ca România să intre în alegerile prezidențiale din luna mai fără Klaus Iohannis la Cotroceni. „Ar fi un avantaj pentru toți candidații proeuropeni, fie că vorbim de Elena Lasconi, fie de Nicușor Dan, fie de Crin Antonescu. Legat de domnul Antonescu, eu am rezervele mele. Îl consider extrem de dăunător pentru democrație, nu putem uita ce a făcut dânsul în 2012”, a spus liderul USR.
Moșteanu a explicat și decizia USR de a semna pentru continuarea procedurii de suspendare, după ce inițiativa inițială pierduse sprijinul necesar: „Am semnat în plenul de buget. Atunci, în Birourile Permanente reunite, s-a constatat că inițiatorii nu mai aveau numărul minim de semnători, 155, doi foști parlamentari SOS trecuseră la PSD și și-au retras semnăturile. Împreună cu colegii mei am luat decizia să dăm noi aceste semnături, pentru a da o șansă acestei proceduri de suspendare să meargă mai departe”.
Potrivit acestuia, dorința de a-l vedea pe Klaus Iohannis plecând de la Cotroceni nu este împărtășită doar de USR. „Toată România vrea ca Iohannis să plece de la Cotroceni. Ar fi, cum spunea domnul Bolojan, o supapă socială. Să nu uităm că doi lideri ai coaliției sunt de părere că președintele Iohannis ar trebui să plece – Ilie Bolojan și Kelemen Hunor”, a spus liderul USR.