Studiul OCDE pentru România. Serie de recomandări pentru scăderea cheltuielilor publice, creșterea vârstei de pensionare și salarizarea bugetarilor
0Noul studiu al OCDE privind România prezintă principalele evoluții ale țării noastre, dar vine și cu recomandări în domenii-cheie de dezvoltare. Secretarul general al OCDE s-a declarat mulțumit de ritmul reformelor, în timp ce premierul Ciolacu a subliniat importanța aderării la această organizație
În Studiul Economic al OCDE pentru România, lansat marți la București, a fost accentuată importanța fondurilor europene, în special banii pentru infrastructură, care contribuie mult la „creșterea economiei României”.
Potrivit raportului OCDE „se estimează că PIB-ul real va crește cu 3,1% în 2024 și 3,3% în 2025, ușor sub potențial”. Cu toate că are loc o creștere de pensiilor, ceea ce ajută veniturile din gospodării, impozitele mai mari vor afecta puterea de cumpărare a oamenilor„ Șomajul va rămâne peste ratele pre-pandemice”, mai arată raportul, în timp ce inflația e preconizată a scădea până în 2025 la 3,7%.
De asemenea, „este nevoie de o politică fiscală prudentă”, pentru a fi ținută în frâu datoria publică. „Eforturile de a limita creșterea cheltuielilor publice ar trebui să continue. Încercările de a reduce remunerarea lucrătorilor publici în 2023 au declanșat proteste larg răspândite, determinând guvernul să dea înapoi”, mai arată raportul OECD. Organismul internațional cere prudență privind salariile publice, însă fără a le limita de așa natură încât să afecteze eficiența acestui sector. Deci trebuie păstrat un echilbru al salariilor, pentru o administrație care să-și facă treaba.
Pe zona de pensii, OCDE recomandă ca în anii următori să fie avută în vedere o creștere a vârstei de pensionare, precum și o contribuție mai mare la fondul de pensii, pentru că România se va confrunta cu o pensionare masivă în anii următori.
„Consolidarea guvernanței publice și a statului de drept va fi importantă pentru a îmbunătăți climatul de afaceri și pentru a stimula productivitatea. În timp ce reformele reduc treptat sarcinile de reglementare ale firmelor, corupția și incertitudinea politicilor creează provocări pentru multe întreprinderi. O Direcție Anticorupție cu resurse adecvate rămâne esențială”, se arată în comunicatul OCDE.
Șeful OCDE, mulțumit de ritmul reformelor
La rândul său, secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, a amintit la rândul său o serie de teme din studiul economic, cum ar fi nevoia de consolidare fiscală, concentrarea pe echilibrul între partea de venituri și cheltuieli, mai ales odată cu „îmbătrânirea demografică”
„Ritmul reformelor României este bun”, a concluzionat Cormann. De altfel, secretarul general a subliniat că trebuie „reguli de lobby mai stricte”, măsuri mai dure în ceea ce privește anticorupția și o diminuare a folosirii instrumentelor de urgență.
Ciolacu: Aderarea la OCDE, principalul obiectiv de țară
Și premierul Marcel Ciolacu a precizat că pentru România, aderarea la OCDE este principalul obiectiv de țară. „Pentru România, aderarea la OCDE este principalul proiect de ţară, un proiect pe care îl tratăm cu deplină responsabilitate şi angajament. Sigur, în mentalul societăţii au rămas fixate obiective precum aderarea la Uniunea Europeană, NATO sau spaţiul Schengen. Dar este datoria noastră să le spunem oamenilor că aderarea la OCDE va însemna o viaţă mai bună pentru fiecare român, dar şi investiţii mai multe, vizibilitate crescută a ţării noastre pe harta economică internaţională şi o administraţie mai performantă. Şi aici sunt doar câteva dintre beneficiile apartenenţei la această organizaţie de prestigiu”, a declarat Marcel Ciolacu.
„Vrem dezvoltarea infrastructurii, creşterea productivităţii şi competitivităţii, locuri de muncă, sisteme de sănătate şi educaţie performante, precum şi promovarea energiei verzi. Şi mă bucur să constat că aceste obiective sunt corelate cu recomandările din Studiul Economic. De aceea, vom trata cu maximă seriozitate toate aceste recomandări”, a completat Ciolacu.