Stroe, despre acuzațiile la adresa lui Cîmpeanu: Am înțeles că nu e niciun plagiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al PNL a reacționat, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, la acuzațiile de plagiat la adresa lui Sorin Câmpeanu și a precizat că l-a ascultat pe ministru și a înțeles că nu este vorba de niciun plagiat.

Reacția lui Ionuț Stroe la acuzațiile de plagiat la adresa lui Câmpeanu FOTO: INQUAM
Reacția lui Ionuț Stroe la acuzațiile de plagiat la adresa lui Câmpeanu FOTO: INQUAM

”Astăzi l-am ascultat foarte bine pe domnul ministru Sorin Cîmpeanu, din capul locului am înţeles că nu este voba de niciun plagiat. Aceste referiri sunt făcute în legătură cu nişte îndrumare de curs, nişte documente support care practice susţin şi sprijină şi ajută studenţii să înţeleagă mai bine, să pună în practice, sunt descrise anumite schiţe, opţiuni în rezolvarea unor probleme, în niciun caz despre lucrări publicate sau care sî intre sub incidenţa drepturilor de autor”, a declarat Ionuț Stroe, potrivit News.ro

Mai mult decât atât, acesta i-a luat apărarea ministrului Câmpeanu și a precizat că „nu a sustras nicio informație de la nicio altă persoană”.

Acest suport de curs se perpetuează de la o generaţie la alta, sunt lucruri care se preiau de la un profesor la altul. Având în vedere că nu este o lucrare cu pretenţia dreptului de autor, de niciun fel de document ştiinţific, că lucrurile acestea sunt un îndrumar, da, percepţia publică ar putea să pară că sunt asemănătoare cu alte cursuri de la alte facultăţi”, a mai explicat acesta.

În ceea ce privește retragerea sprijinului politic de către PNL, Stroe a precizat că ”nu s-a luat în discuţie, conducerea partidului nu s-a reunit pentru a discuta acest subiect”.

Secretar de stat PSD: Riscăm să transformăm „România educată” în „România eșuată”

Bogdan Radu Balanișcu, secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, susține referitor la acuzațiile de plagiat la adresa ministrului Sorin Câmpeanu, că este o decizie internă a PNL, însă „cât ții în funcție un om care est pătat, îți faci rău propriului partid”.

”Ideea este de principiu, plagiatul este plagiat şi punct şi nu trebuie tolerat din acest punct de vedere şi cu atât mai mult persoanele politice care deţin poziţii publice şi importante la nivel naţional şi local ar trebui să fie şi mai responsabile din punctul acesta de de vedere. Raportat la dacă PSD decide sau nu să îi retragă sprijinul politic, este o chestiune de bucătărie internă a celor de la PNL. Ce ştiu este că, atâta timp cât ţii în funcţie un om care este pătat din punctul acesta de vedere, îţi faci rău propriului partid, şi asta este o chestiune la care ar trebui să se gândească cei de la PNL”,  a spus Bogdan-Radu Balanişcu, secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. 

Secretarul de stat a făcut referire la legile educației și a precizat că îl îngrijorează ceea ce s-a discutat și se discută vis-a-vis de acest pachet de legi.

”Riscăm să transformăm mare proiect trâmbiţat atâţia ani de zile de către preşedintele ţării, din România educată în România eşuată, cu aceste legi şi am încredere în colegii mei social-democraţi că vor veni la nivelul Camerei şi al Senatului cu amendamente astfel încât să găsim o cale, împreună cu colegii din coaliţie, ca aceste legi să facă bine ţării. În momentul acesta riscăm să îi dăm deoparte pe tinerii din mediul rural care doresc să înveţe”, a arătat Bogdan Radu Balanișcu.

Reacția ministrului Educației

Într-un articol publicat de PressOne, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, este acuzat de plagiat. Potrivit publicației, ministrul și-ar fi însușit, în 2006, într-un curs de specialitate, aproape 100 de pagini din care a semnat anterior ca al patrulea autor doar nouă pagini. Mai exact, sursa citată susține că șeful de la Educație ar fi copiat 13 capitole, singura sa contribuție fiind redusă la eliminarea a cinci cuvinte. 

Ministrul Educației a susținut, într-o conferinta de presă, potrivit Libertatea, că articolul are scopul de a bloca legile educației, care se află în transparență decizională și urmează să fie trimise Guvernului spre aprobare și apoi Parlamentului pentru adoptare.

  „Am înțeles că obiectivul principal al acestui articol este blocarea legilor educației. Vă fac un anunț. Legile educației își vor continua parcursul firesc, legal, spre procesul de adoptare. Astfel de încercări de a opri, din cursul lor firesc, legile educației, care sunt de interes pentru milioane de copii, nu mă pot influența. Chiar dacă sunt abordări punctuale, personale”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu, la deschiderea anului universitar 2022-2023 de la Academia de Studii Economice.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite