Senatorii modifică Ordonanţa privind plagiatele: Acordarea sau retragerea titlului de doctor se decide de universităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ecaterina Andronescu FOTO Eduard Enea
Ecaterina Andronescu FOTO Eduard Enea

Senatorii din Comisia de învăţământ au adus mai multe amendamente Ordonanţei de Urgenţă care reglementează plagiatul, stabilind că acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi făcută de Senatul universităţilor, şi nu de ministrul Educaţiei, aşa cum era prevăzut în Ordonanţa dată de Executiv.

Modificările la Ordonanţa de Urgenţă 4/2016 privind modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale au fost dezbătute, marţi, în plenul Senatului, după ce comisia de specialitate din Senat a dat, în urmă cu o zi, un raport de admitere, cu amendamente, proiectului de Ordonanţă. 

În urma dezbaterilor din plen, s-a decis amânarea votului pe Ordonanţă cu o săptămână, urmând ca discuţiile să fie reluate în şedinţa de plen de marţea viitoare, când va avea loc şi votul pe legi organice.

Potrivit amendamentelor votate în şedinţa Comisiei de învăţământ de luni, prevederea din varianta adoptată de Camera Deputaţilor, potrivit căreia ”certificatele şi diplomele de licenţă de master şi de doctor încetează să mai producă efecte juridice, din momentul comunicării dispoziţiei de retragere a acestora”, a fost eliminat din proiectul de Ordonanţă. 

În plus, senatorii din comisie au adoptat un amendament care prevede că, ”în vederea profesionalizării activităţilor privind organizarea studiilor universitare de doctorat, şi pentru a asigura schimbul de bune practici, instituţiile organizatoare de studii universitare de doctorat pot înfiinţa Colegiul Naţional al Instituţiilor Organizatoare de Studii universitare de doctorat, denumit CNIOSUD”. 

Şcolile doctorale din cadrul acestui Colegiu Naţional se organizează prin hotărârea Senatului universitar/ Prezidiul Academiei Române, pe discipline şi tematici disciplinare şi interdisciplinare. 

Senatorii din Comisia de învăţământ au modificat şi modul în care se stabileşte calitatea de conducător de doctorat. Astfel, dacă în Ordonanţă se preciza că această calitate de conducător de doctorat se decide prin ordin al Ministrului Educaţiei, la propunerea CNATDCU, în varianta adoptată în comisie, această calitate este acordată prin hotărâre a Senatului universitar al IOSUD, prin atestat de abilitare. 

Senatorii au eliminat din varianta adoptată de Camera Deputaţilor a prevederii că titlul de doctor se acordă de către instituţia organizatoare de doctorat, prin dispoziţia rectorului sau, după caz, a preşedintelui Academiei Române. 

În amendamentul nou propus la Senat, la nivelul fiecărei instituţii organizatoare de studii universitare de doctorat, Senatul universitar aprobă constituirea unor comisii, cu rol ştiinţific, care să verifice respectarea procedurilor şi a standardelor de calitate şi etică profesională pentru fiecare teză de doctorat. 

Comisiile analizează în ce măsură au fost respectare procedurile şi standardele de calitate şi etică profesională pentru fiecare teză de doctorat în parte şi elaborează un raport, pe care îl înaintează Senatului universitar. 

Senatorii au modificat şi instituţia care acordă titlul de doctor. Astfel, dacă în Ordonanţă se preciza că, în urma propunerii venite din partea comisiei de doctorat, CNATDCU propunea ministrului Educaţiei acordarea sau neacordarea titlului de doctor, la comisia de învăţământ s-a stabilit că această propunere se înaintează Senatului universitar, în vederea acordării titlului de doctor. 

Senatorii au mai adăugat un amendament. Astfel, în cazul unui calificativ ”necorespunzător” acordat pentru un titlu de doctor, comisia de doctorat precizează elementele de conţinut care urmează să fie refăcute sau completate, în teza de doctorat şi solicită o nouă susţinere a tezei. 

A doua susţinere publică a tezei de doctorat are loc în faţa aceleiaşi comisii de doctorat, ca şi în cazul primei susţineri a tezei. În cazul unui nou calificativ ”nesatisfăcător”, comisia de doctorat propune Senatului universitar neacordarea titlului de doctor şi exmatricularea studentului-doctorand. 

Senatul universitar, în baza propunerii formulate de comisia de doctorat, hotărăşte acordarea sau neacordarea titlului de doctor. Titlul de doctor se acordă, după caz, prin hotărâre a Senatului universitar al IOSUD, sau prin hotărârea prezidiului Academiei Române. 

Senatorii mai propun ca fiecare IOSUD să elaboreze un raport anual privind situaţia tezelor de doctorat pe care le pe prezintă Senatului universitar spre validare şi îl face public pe site. 

Ordonanţa urmează să fie votată de Senat în calitate de for decizional.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite