Scandal în USR Diaspora. Mai mulţi membri acuză fraudarea alegerilor interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
USR face ce face şi ajunge să aibă alegeri cu scandal FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
USR face ce face şi ajunge să aibă alegeri cu scandal FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

În USR Diaspora a izbucnit un nou scandal privind ultimele alegeri interne ale partidului. Mai multe voci din partid reclamă fraudarea alegerilor, potrivit Epoch Times. De asemenea, există acuzaţii şi că membrii incomozi sunt excluşi din partid.

Oameni din interiorul formaţiunii politice acuză faptul că alegerile pentru conducerea filialelor USR din Diaspora au fost fraudate pentru ca susţinătorii lui Dan Barna să poată păstra controlul filialelor privind viitoarele nominalizări pe locuri eligibile la alegerile parlamentare din 2024, relatează Epoch Times

Potrivit sursei citate, din filiala din UK a USR au fost excluşi Ciprian Muntean şi Bianca Albulescu pe motiv că au avut  „un comportament injurios sau calomniator la adresa altui membru USR”, după ce au sesizat că în funcţia de vicepreşedinte al filialei a ajuns să fie ales Alexandru Meşteru, un om despre al cărui CV nu se ştie nimic şi care apare în ipostaze lascive în videoclipuri postate pe YouTube în urmă cu 11 ani, în care îşi spune „Rebecka de la Iaşi".

Mai mult, un raport al Comisiei Electorale a partidului a recomandat reluarea alegerilor, după ce au fost constatate mai multe încălcări ale legii electorale. Contactat de „Adevărul”, vicepreşedintele USR Ionuţ Moşteanu a precizat că nu cunoaşte bine situaţia.

De altfel, mai mulţi lideri au evitat să se pronunţe pe subiect. Potrivit sursei citate, pe tema abordată nu a reacţionat Dacian Cioloş, deşi i s-a cerut poziţia, dar nici şefa filialei UK a USR, Gabriela Ferguson, susţinând că nu vede relevanţa unui asemenea material

În ceea ce priveşte alegerile interne ale partidului, în USR au existat mai multe acuzaţii de fraudă electorală, în urma unor probleme legate de sistemul de vot. Irineu Darău, candidat la funcţia de preşedinte al USR PLUS, a acuzat atunci că persoane care nu au drept de vot continua să voteze şi a solicitat conducerii formaţiunii suspendarea procedurii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite