Scandal în rândul liberalilor. PNL Sector 2, condus de Anca Boagiu, cere demisia Marei Mareş de la şefia TNL
0Liderul PNL Sector 2, Anca Boagiu, a declarat că filiala a decis să solicite demisia deputatului PNL, Mara Mareş, de la şefia Tineretului Liberal Naţional, după ce organizaţia a ironizat generaţia decreţeilor, potrivit Mediafax.
La propunerea domnului Viorel Cataramă şi în urma discuţiilor pe care le-am avut în Biroul Politic al Sectorului 2, am supus la vot hotărârea de a solicita conducerii partidului demiterea sau demisia domnişoarei Mara Mareş (de la conducerea Tineretului Liberal Naţional – n.r.). Întâi demisia şi dacă nu demisionează singură, atunci demiterea domnişoarei Mara Mareş. Această solicitare se duce întâi către Biroul Executiv al PNL, care trebuie să dea un răspuns, după care vom vedea, în funcţie de răspunsul organizaţiei mari. Părerea noastră este că este un gest de onoare pe care trebuia să-l facă demult. Nu trebuia să mai aştepte atâta vreme, după povestea cu Decreţeii. Odată ce a făcut această eroare care este foarte mare, din punctul nostru de vedere, şi aduce prejudicii mari partidului, imaginii partidului şi unui număr foarte mare de oameni care au fost vizaţi. Nu poţi să te joci când eşti preşedintele unei organizaţii interne a celui mai mare partid de centru-dreapta din România. Se presupune că eşti suficient de matur ca să ajungi acolo sau, dacă nu eşti matur, se presupune că nu aveai ce să cauţi acolo şi ai ajuns dintr-o eroare“, a explicat Boagiu, pentru Mediafax.
TNLa ironizat, săptămâna trecută, generaţia decreţeilor, printr-un „Ghid de nesupunere civică”. Acesta a fost postat pe pagina organizaţiei de tineret şi a preşedintei TNL, Mara Mareş.
În mesaj, tinerii liberali îndeamnă generaţiile Y si Z să intre în politică, precizând: „Generatia Y si Z…se aude? A spus-o si Iohannis: haideti în politică să facem mai mult şi mai bine. Decreţeii nu vor reusi!” Iar mesajele au continuat şi pentru cei care vor să plece la muncă în străinătate: „Vrei să emigrezi? Cine mai ramâne să facă mişto de Dăncila? Generaţia decreţeilor nu e funny!"