Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

0
Publicat:

Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Președintele Klaus Iohannis și ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec Foto: Arhivă
Președintele Klaus Iohannis și ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec Foto: Arhivă

"Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei. Suntem recunoscători pentru contribuţiile României la Alianţă şi pentru eforturile preşedintelui Iohannis de a aduce în dezbatere problemele critice de pe Flancul de Est al Alianţei, inclusiv regiunea Mării Negre", se arată într-un răspuns al Ambasadei SUA transmis, vineri, AGERPRES.

Preşedintele Klaus Iohannis a informat, joi, Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) că i-a anunţat pe aliaţii din cadrul NATO, la sfârşitul săptămânii trecute, asupra retragerii candidaturii sale pentru funcţia de secretar general al organizaţiei.

"Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat membrilor Consiliului să se pronunţe cu privire la candidatura lui Mark Rutte pentru funcţia de secretar general al NATO, aceştia declarându-se în favoarea susţinerii de către România a candidaturii premierului olandez", potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Aceasta după ce Ungaria și Slovacia s-au răzgândit și au anunțat că îl susțin pe Mark Rutte în cursa pentru funcția de secretar general al NATO, deși la începutul lunii premierul maghiar Viktor Orban declara că susține candidatura președintelui Klaus Iohannis.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite