Puiu Haşotti: „Cherecheş s-a comportat într-o manieră incalificabilă, care presupune excluderea din partid”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Puiu Haşotti spune că cine încalcă statutul trebuie să suporte vigorile acestuia FOTO Arhivă Adevărul
Puiu Haşotti spune că cine încalcă statutul trebuie să suporte vigorile acestuia FOTO Arhivă Adevărul

Liderul senatorilor PNL Puiu Haşotti a declarat, luni, înaintea BPC şi CNEx, că primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş,  a avut un comportament incalificabil ce presupune excluderea din partid precizând că „cine încalcă statutul trebuie să suporte rigorile acestuia”.

„Cine încalcă Statutul, indiferent ce funcţie şi ce demnitate are, trebuie să suporte rigorile statutului. Punct. Domnul primar Cherecheş înţeleg, nu numai de la preşedintele Crin Antonescu, ci de la foarte mulţi colegi, inclusiv de acolo din judeţ, că s-a comportat într-o manieră incalificabilă, care presupune excluderea din partid. Pentru alţi colegi nu am auzit să existe un astfel de subiect”, a spus Haşotti.

Haşotti a precizat că eventuala excludere a lui Cherecheş va fi propusă Delegaţiei Permanente, pentru că acesta este primar de reşedinţă de judeţ.

Chiliman face mari deservicii PNL

În plus, Puiu Haşotti a declarat că primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, aduce mari deservicii partidului prin atitudinile sale politice care seamănă cu cele ale PDL, precizând că aprecierile acestuia nu sunt în conformitate cu realitatea.

„În mod clar pentru mine, domnul Chiliman greşeşte. Aprecierile pe care le face nu sunt în conformitate cu realitatea. Este regretabil când faci astfel de lucruri mai ales că este un vechi membru al PNL, este şi un destoinic primar de Sector 1, dar aici eu discut politic. Domnul Chiliman face mari deservicii partidului prin atitudinile politice pe care le are care seamănă foarte mult cu cele ale PDL”, a spus liderul senatorilor liberali.

De asemenea, întrebat dacă consideră că Andrei Chiliman trebuie exclus din partid, Haşotti a susţinut că înainte de toate trebuie să aibă loc o discuţie „foarte clară, sinceră şi colegială”.

„Nu, înainte de toate cred că ar trebui să aibă loc o discuţie foarte clară, sinceră şi colegială. În funcţie de această discuţie şi de ce se va hotărî şi ce angajamente se vor lua, va trebui să tragem concluzii. Nu eu hotărăsc exluderea unui membru important de partid”, a conchis acesta.

Prima şedinţă a conducerii PNL din acest an, dar şi prima după învestirea Guvernului USL în decembrie, are pe ordinea de zi validarea secretarilor de stat ce revin liberalilor, precum şi o discuţie în ceea ce priveşte posibilele excluderi din partid, Cătălin Cherecheş fiind primul vizat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite