PSD solicită Guvernului să explice cine a recomandat europarlamentarilor români să voteze împotriva salariului minim european
0PSD solicită Ministerului Afacerilor Externe să explice public cine a dispus transmiterea către europarlamentarii români a documentului privind aşa-zisa „Poziţie a României” pe marginea propunerii de „directivă privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană”.
„PSD consideră că este inadmisibil ca Executivul să recomande reprezentanţilor României din Parlamentul European să adopte o atitudine anti-europeană, împotriva adoptării salariului minim european, în totală contradicţie cu hotărârea Senatului României, care este o autoritate superioară Guvernului”, arată PSD într-un comunicat de presă.
În acest sens, PSD aminteşte că în Hotărârea nr. 19/2021 cu privire la salariile minime adecvate în Uniunea Europeană Senatul României s-a exprimat clar în favoarea propunerii de directivă europeană, pe care o consideră „în concordanţă cu Recomandările specifice de ţară adresate anumitor state membre ale Uniunii Europene” şi că asigură „accesul efectiv al lucrătorilor la salariul minim şi la mecanismele de reparare a prejudiciilor din perspectiva mobilităţii muncii în UE”.
„Mai mult, recomandarea MAE ca europarlamentarii români să voteze împotriva salariului minim european contravine Declaraţiei de la Summitul Social de la Porto, semnată de preşedintele Iohannis, care prevede, printre altele, angajamentul statelor semnatare de a «reduce inegalităţile sociale, de a susţine salarii echitabile şi de a lupta împotriva excluziunii sociale şi a sărăciei». În acelaşi document, România şi-a asumat «asigurarea egalităţii de şanse pentru toţi şi a faptului că nimeni nu este lăsat în urmă»”, mai spune sursa citată.