Ponta, primele sfaturi pentru Ciolacu: Trebuie să scapi de cheltuieli nejustificate, pile, relaţii, instituţii care se suprapun. Creşterea TVA, o greşeală

0
Publicat:

Proaspăt numit consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu, fostul șef de Excutiv, Victor Ponta, a explicat într-o intervenție telefonică la Digi24 că o creștere a TVA, aflată în planul conducerii actualului Guvern, este o greșeală. Totodată, Ponta a avut și câteva propuneri de măsuri pentru problema Executivului privind scăderea cheltuielilor și creșterea veniturilor la Bugetul de stat. 

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

„Sper ca domnul Ciolacu şi Guvernul, dar aici nu e atribuţia mea şi nu eu voi fi cel care decid, să înţeleagă că au o situaţie foarte grea, cumplită. Să ajungi la 150 de miliarde datorii în câţiva ani e groaznic. Trebuie să iei nişte măsuri în care, în special în zona publică, să scapi de mult prea multe cheltuieli nejustificate, pile, relaţii, instituţii care se suprapun, birocraţie. Şi în zona privată, să-i sprijini pe cei care îşi plătesc taxe, impozite şi să nu-i omori cu taxe”, a declarat Victor Ponta la Digi 24.

Totodată, fostul premier Victor Ponta a susținut că o creștere a TVA „e o greşeală”. „Când am redus TVA, am încasat mai mulţi bani. Pot să dovedesc cu documente. Sigur, vor fi întotdeauna contabili, şi o spun cu respect, mama mea e contabil, dar vor fi contabili care vin la oamenii politici şi le spun: uite, mărim cu atât, iei atâţia bani. Nu e aşa, economia e un organism mult mai viu, în care dacă îi asupreşti pe cei care chiar muncesc, obţii mult mai puţin, chiar dacă pe hârtie măreşti taxe”, a explicat Ponta.

„Eu am considerat, când am fost în locul domnului Ciolacu, că să reduci TVA, să reduci impozitul pe dividende, să reduci contribuţiile sociale, dar în acelaşi timp să întăreşti ANAF, chiar şi cu ofiţeri SRI, ca să combaţi evaziunea fiscală, asta e reţeta de succes. Dacă omori vaca, cum se spune, adică economia privată, nu mai ai de unde să obţii după aceea bani ca să ai bani pentru cheltuieli”, a mai susținut fostul premier.

Soluția: „Iimpozitarea cu 1% a cifrei de afaceri pentru firmelor mari”

Fostul premier și-a exprimat speranța că România va rămâne în continuare cu un sistem fiscal stimulativ, susținând că pentru această „perioadă de criză, soluţia cu impozitarea de 1% pentru cifra de afaceri pentru firmele mari e o soluţie mult mai bună decât să omorî microîntreprinderile”. 

Consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu

 Victor Ponta a fost numit consilier onorific al prim-ministrului Marcel Ciolacu. Când Ponta era premier, Ciolacu a fost consilierul său.

Victor Ponta îl va consilia pe premier în domeniul relaţiilor economice internaţionale.

Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite