Politolog, despre discursul premierului ungar Viktor Orban, la Tușnad: „Încă o lovitură dată intereselor Uniunii Europene”
0Discursul premierului ungar Viktor Orban, susținut sâmbătă la Universitatea de vară (Tusvanyos) de la Băile Tușnad, se înscrie în politica revizionistă pe care acesta a avut-o în ultimii ani, arată politologul Cristian Pîrvulescu, într-o analiză pentru adevarul.ro.

Viktor Orban a criticat Uniunea Europeană, arătând că „va trebui să plătească preţul acestei aventuri de război şi asta ne va afecta şi pe noi” și a lăudat Rusia - ca fiind „o țară condusă, adică logică, calmă și previzibilă”.
Astfel de declarații reprezintă încă o lovitură pe care acesta o dă intereselor Uniunii Europene, însă ele nu mai surprind, chiar dacă Ungaria deține, în prezent, timp de șase luni, până la 31 decembrie 2024, președinția Consiliului Uniunii Europene, arată profesorul Cristian Pîrvulescu.
„Anul trecut, Viktor Orban ataca Occidentul, vorbind despre revenirea Chinei, anul acesta vorbește despre Rusia. Nu este nimic surprinzător în discursul său. După vizitele impertinente pe care le-a făcut la Moscova, Beijing și în Florida, fără să aibă niciun fel de mandat, acest discurs era cât se poate de previzibil. Ceea ce nu era previzibil, era ca România să se situeze oarecum pe aceeași lungime de undă cu Orban Viktor. Acesta - persiflând poate, ironizând poate - , spune că Bucureștiul nu i-a pus interdicții, că acestea vin doar de la Bruxelles, în discursul pe care îl ține în fața maghiarilor, la Tușnad”, arată politologul Cristian Pîrvulescu.
Tradiția vizitelor lui Orban a luat amploare
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, în deschiderea discursului susţinut la Universitatea de Vară din Băile Tuşnad, că nu a primit „instrucţiuni diplomatice" de la Bucureşti, despre ce să spună şi ce să nu spună la Universitatea de vară - Tusvanyos.
Nu este o noutate faptul că Orban atacă Occidentul, a făcut-o deja de foarte multă vreme, spune profesorul Cristian Pîrvulescu.
„Vă aduc aminte că în urmă cu zece ani, în 2014, în același loc, lansa conceptul de democrație liberală, care explica foarte simplu viziunea sa suveranistă bazată pe vot, îndreptată împotriva societății civile, a statului de drept, pentru că el considera că nu sunt necesare elemente de balansare, de control a puterii: puterea este delegată de cetățeni prin vot Guvernului, iar Guvernul, respectiv primul ministru, adică el, cel pe care ”Dumnezeu l-a ales” este cel care o exercită. Din 2010 până astăzi nu a mai părăsit puterea, făcând totul ca opoziția să nu existe în Ungaria, distrugând Justiția, modificând Constituția, aneantizând societatea civilă, ceea ce a făcut în egală măsură și în societatea maghiară din Transilvania”, arată Cristian Pîrvulescu.
Vizita lui Viktor Orban se înscrie într-un lung șir al vizitelor pe care le din anii 1990 în fiecare vară, mai puțin în perioada pandemiei, la Băile Tușnad. Inițial, premierul ungar făcea apologia liberalismului, însă discursul s-a schimbat în ultimii 12 - 13 ani.
Cu timpul, evenimentul a devenit tot mai popular, iar discursul în care acesta își lansează ideile geopolitice tot mai așteptat, în primul rând către maghiarii de pretutindeni, pentru că la Tușnad se întâlnesc reprezentanții maghiarilor din toate regiunile locuite de maghiari și apoi către restul lumii, arată profesorul Cristian Pârvulescu.
„Faptul că Rusia este privită ca o țară de-a dreptul democratică, în comparație cu un Occident războinic și violent nu are niciun fel de legătură cu realitatea. Atacul împotriva Ucrainei, atacul împotriva Occidentului, se bazează pe posibila, probabila, victorie a lui Donald Trump în SUA, care îi va permite să își pună politica revizionistă în practică. Sau, în orice caz, să facă încă un pas pentru îndeplinirea visului său revizionist, ceea ce înseamnă ca sub umbra Rusiei, Ungaria să recapete influența dinaintea Primului Război Mondial”, spune Cristian Pîrvulescu.
Nostalgii după „Ungaria mare”
Viktor Orban este un personaj care își dorește o nouă ordine politică mondială, care să permită renașterea marilor puteri dinaintea Primului Război Mondial, consideră analistul politic.
„Își dorește ca tot ceea ce s-a întâmplat după 1919, să fie, dacă se poate, depășit. Nu este vorba despre o reconstrucție sau, în orice caz, nu în primele etape, o reconstrucție teritorială a Ungariei mari. Este vorba despre o reconstrucție economică și culturală a Ungariei mari, ca o bază pentru viitoarea reconstrucție teritorială. Este cert că Uniunea Europeană nu îi permite acest lucru, așă că alături de Vladimir Putin, încearcă să contribuie la distrugerea Uniunii Europene. De aici, eroarea fundamentală - nu discut aici despre o eroare a primului ministru Marcel Ciolacu care s-a întâlnit cu un asemenea personaj, știind că se va întâmpla așa ceva -, dar eroarea fundamentală pe care liderii europeni au făcut-o, permițându-i lui Viktor Orban să exercite această înaltă putere, la președinția Consiliului European pentru șase luni, iar ceea ce se întâmplă la Tușnad este un avertisment, o dată în plus”, spune Cristian Pîrvulescu.
Premierul Ungariei a menţionat, printre altele, că oficialii de la Bruxelles îl condamnă pentru „misiunea de pace”, însă el consideră că eforturile sale reprezintă o „misiune creştină”, iar în calitate de creştin „eşti obligat să treci la fapte”. „Trump ante portas”, a transmis Orban, parafrazând o expresie în latină, adică „Trump se află la porţile noastre”, şi a susţinut că, dacă Europa nu va avea o politică a păcii, iar Trump va câştiga alegerile din SUA, atunci UE va trebui ”să îşi recunoască înfrângerea" şi să suporte consecinţele pentru că a susţinut războiul, potrivit traducerii oficiale.
„Am fi tentați să spunem că, având în vedere mărimea Ungariei, Viktor Orban vorbește, însă problema este că Viktor Orban face, nu doar vorbește. Viktor Orban lovește în interesele Uniunii Europene de foarte multă vreme, sprijină interesele Rusiei, întărește regimurile autoritare din Balcanii de vest, colaborează cu regimurile autoritare, iar acum ne spune că Rusia este reprezentantul păcii, deci și atacarea unui stat suveran i se pare lui Viktor Orban ca fiind un exercițiu pacificator. Un asemenea discurs este absurd, dar și periculos”, spune Cristian Pîrvulescu.
Acesta observă că în societatea maghiară din România, nu mai există o opoziție față de Viktor Orban, ci doar câteva figuri izolate, care îl contestă.
„UDMR a devenit o anexă transilvană a FIDESZ (n.r. Alianța Civică Maghiară, partidul condus de Victor Orban) și, din nefericire, în acești 14 ani între români și maghiari s-a iscat o prăpastie. Maghiarii din România trăiesc teritorial aici, dar cultural și politic în Ungaria, ei cred în foarte mare proporție în miturile maghiare, numai Ditrău 2020 este suficient să înțelegem cât de gravă este situația (n.r.: incidentul xenofob din comuna Ditrău din anul 2020, în cursul căruia numeroși localnici din comuna Ditrău, județul Harghita, s-au revoltat că fabrica de pâine din localitate a angajat doi muncitori străini, aduși cu acest scop din Sri Lanka). Eu înțeleg că Marcel Ciolacu speră ca această minoritate să voteze cu el la alegerile prezidențiale, dar mă îndoiesc că se va întâmpla lucrul acesta”, a arătat specialistul în științe politice Cristian Pîrvulescu.
Politolog: Ungaria lui Orban întoarce spatele UE
Politica Ungariei reprezentată de Viktor Orban a contribuit la înrăutățirea situației economice a țării vecine României și a făcut chiar ca în ultimii ani, Ungaria să fie depășită de România în ce privește Produsul Intern Brut, observă politologul.
„Aderarea la UE a permis României să respire, să se dezvolte. Nu am schimbat radical nivelul de trai, dar în acești 17 ani lucrurile s-au schimbat în bine. Ungaria, care a întors spatele Uniunii Europene, se află într-o situație proastă. Datorează miliarde Chinei și Rusiei, iar acesta este și motivul pentru care Victor Orban este atât de slugarnic cu cele două puteri, în speranța că Trump va câștiga și asta va duce la dizolvarea Uniunii Europene, sub loviturile pe care administrația Trump le va da. Vom vedea dacă Uniunea Europeană este atât de slabă încât după 74 de ani să se prăbușească peste noapte. Mă îndoiesc. A rezistat mai multor crize, se transformă, dar marea greșeală este să îi permiți unui aventurier politic fascist precum Viktor Orban să pună în pericol integritatea europeană și este o eroare din partea românilor că îi permit să vină la Tușnad”, a concluzionat Cristian Pîrvulescu.