Palatul Victoria, iluminat în roşu de Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni

0
Publicat:

Palatul Victoria va fi iluminat miercuri seară în roşu, marcând Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor. 

FOTO Guvernul României
FOTO Guvernul României

„Credinţa creştină a fost şi continuă să rămână reper fundamental al poporului român, indiferent de momentele de încercare prin care a trecut, şi parte a identităţii noastre naţionale”, a subliniat premierul Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

Potrivit premierului, „faptul că avem o zi dedicată comemorării martirilor Brâncoveni este nu doar prilej pentru a face cunoscute şi noii generaţii mărturiile istorice ale ocrotitorilor credinţei, culturii şi tradiţiilor româneşti, dar şi o bună ocazie să conştientizăm efectele pe care le au violenţele împotriva creştinilor. Şi astăzi vedem, din păcate, în lume, oameni care au de suferit pentru că împărtăşesc altă credinţă”.

„Ca prim-ministru militez pentru apărarea şi promovarea libertăţii religioase, drept fundamental al fiecărei persoane", a mai afirmat premierul Marcel Ciolacu, citat în comunicat.

Începând cu anul 2020, 16 august este marcată drept Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor, conform Legii 134/2020.

Potrivit acestei legi, este prevăzută iluminarea în roşu a sediilor instituţiilor şi a unor obiective publice, precum şi organizarea de manifestări publice şi evenimente comemorative.   

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite