Ministrul Emil Hurezeanu, contestat din Elveția. „Întrebați orice membru al corpului diplomatic de la Berlin sau de la Viena”
0Numirea lui Emil Hurezeanu drept ministru de externe este o greșeală, considerǎ politologul Marius Ghincea, de la universitatea elvețiană ETH Zurich. Acesta spune că Hurezanu ar fi în mare măsură responsabil pentru faptul că Austria a respins anul trecut intrarea României în Schengen.
Marius Ghincea susține că Emil Hurezeanu își datorează cariera exclusiv lui Klaus Iohannis, iar meritele sale ar fi egale cu zero. Mai mult, adaugă el, Emil Hurezeanu nu și-ar fi îndeplinit obligațiile diplomatice de a promova interesele României.
„Numirea lui Emil Hurezeanu drept ministru de externe este o greșeală. România are nevoie de un politician competent, cu expertiză pe teme de politică externă, nu de un fost jurnalist înfumurat. Întrebați orice membru al corpului diplomatic de la Berlin sau de la Viena și o să aflați că domnul Hurezeanu nu este nici respectat și nici apreciat. În cariera diplomatică pe care a început-o în exclusivitate datorită serviciilor aduse lui Klaus Iohannis, domnul Hurezeanu s-a dovedit a fi înfumurat, lipsit de respect pentru subordonați și în general leneș în a-și îndeplini obligațiile diplomatice de a promova activ interesele României”, spune expertul.
Responsabil pentru veto-ul Austriei
Mai departe, Marius Ghincea vorbește despre faptul că Emil Hurezeanu ar avea partea lui de vină în ce privește refuzul Austriei de a accepta România în Schengen. Ministerul Afacerilor Externe are nevoie de reforme interne, mai atrage atenția Ghincea, sugerând că multe persoane care nu sunt calificate au fost angajate în acest minister, ceea ce dăunează intereselor țării.
„Din punctul meu de vedere, surpriza produsă de veto-ul Austriei privind accederea noastră la spațiul Schengen a apărut și din cauza domnului Hurezeanu, care nu și-a îndeplinit mandatul așa cum ar fi trebuit. Ministerul Afacerilor Externe are nevoie de reforme interne, de resurse mai mari (inclusiv prin completarea lipsei de personal) și de o viziune mai coerentă pentru politica externă românească. Atributele și cariera diplomatică de până în acest moment a domnului Hurezeanu nu indică elementele necesare pentru a crește profilul MAE și pentru a oferi o conducere competentă diplomației românești”, încheie Marius Ghincea.