Klaus Iohannis: Nu ne face bine să discutăm care ministru e mai bun şi care nu. Nu aş recomanda evaluări în mijlocul crizei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Klaus Iohannis FOTO Presidency
Preşedintele Klaus Iohannis FOTO Presidency

Preşedintele Klaus Iohannis a respins joi o posibilă evaluare a miniştrilor şi a spus că „nu ne face bine să discutăm care e mai bun ministru şi care nu”, recomandând Coaliţiei să caute stabilitatea.

UPDATE - Preşedintele Iohannis este de părere că actuala coaliţie de guvernare va rezista până în anul 2024. Şeful statului a precizat că este o variantă luată în calcul ca fiecare partid să meargă cu propriile liste la alegerile viitoare, dar să păstreze coaliţia şi după alegeri.

„Eu cred că această coaliţie va rezista până în 2024. Dacă vor fi candidaţi comuni nu s-a discutat. E o variantă ca fiecare să meargă pe listă proprie, însă după alegeri să existe această coaliţie. Asta depinde de două lucruri – de rezultatele concrete şi de vot. Cu cât merg mai mulţi români să voteze, cu atât este mai clar rezultatul şi arată direcţia în care vor românii să meargă politica românească”, a transmis Klaus Iohannis, joi, întrebat dacă actuala coaliţie va rezista până în 2024.

***

Întrebat de ziarişti dacă a făcut o evaluare a miniştrilor şi a găsit vulnerabilităţi în prestaţia acestora, preşedintele Iohannis a invocat criza drept motiv pentru care aceste evaluări nu ar fi potrivit.

„Evaluarea miniştrilor nu o voi face eu chiar dacă am opinii personale despre fiecare ministru, o voi spune premierului dacă mă întreabă. Nu m-a întrebat până acum. Asta cu evaluările la 6 luni, sunt puţin sceptic. Este o coaliţie, fiecare partid vrea să-şi păstreze oamenii. Dovada practică este că guvernul a făcut faţă acestor crize cu toate că îmi permit să vă amintesc că atunci când am încurajat formarea acestei coaliţii lumea a crezut că fac o greşeală. Rezultatul este cel mai stabil guvern din ultimii destui ani. Cum ar fi arătat România cu guvern subţire, care se impune greu, cu război la graniţă şi criză economică? Nu aş recomanda nişte evaluări în mijlocul crizei. Dacă unul sau altul dintre miniştri nu performează premierul poate solicita schimbarea lui”, a afirmat Iohannis.

Şeful statului a îndemnat la stabilitate. „Nu ne face bine să discutăm care e mai bun ministru şi care nu. În privinţa celorlalte discuţii nu am ajuns la date dar ştiu că în Guvern există această preocupare pentru programe care să facă viaţa mai bună, suportabilă şi să-i ajute pe cei nevoiaşi”, a mai afirmat preşedintele României.

De altfel, Klaus Iohannis a subliniat că vinovat de toate aceste crize este Vladimir Putin, prin războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite