Klaus Iohannis a eliberat din funcție trei consilieri de la Cotroceni
0Klaus Iohannis a semnat marți decretele pentru eliberarea din funcţie a mai multor colaboratori de-ai săi, după ce și-a anunțat demisia de la conducerea țării, începând cu data de 12 februarie.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, au fost eliberaţi din funcţie, la cerere, începând de miercuri, consilierul prezidenţial Simona-Livia Maftei, consilierul prezidenţial Diana-Loreta Păun şi consilierul de stat Nicoleta Nicolae-Ioana.
De asemenea, tot printr-un decret semnat marţi de Iohannis a fost trecut în rezervă general-locotenentul cu trei stele Teodor Incicaş din Ministerul Apărării Naţionale, la data de 1 martie 2025.
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat luni demisia din funcţie începând cu data de 12 februarie. În locul său, va veni ca interimar Ilie Bolojan, care şi-a anunţat suspendarea de la conducerea PNL.
Curtea Constituţională se reuneşte marţi, 11 februarie, pentru a constata vacanţa funcţiei de președinte al României şi existenţa împrejurărilor care justifică interimatul.
Simona-Livia Maftei a fost numită consilier de stat la data de 20 iulie 2017, iar începând cu data de 15 mai 2023 a devenit consilier prezidenţial la Cabinetul preşedintelui.
Diana Loreta Păun a fost numită consilier de stat pe 1 iunie 2015, iar pe 23 decembrie 2019 a devenit consilier prezidenţial la Departamentul Sănătate Publică al Administraţiei Prezidenţiale.
Nicoleta Nicolae-Ioana a fost numită consilier de stat pe 22 decembrie 2014.