Iohannis l-a decorat pe Yehuda Bauer: Vom organiza un summit internaţional dedicat manifestărilor antisemite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu prilejul ceremoniei de decorare a preşedintelui onorific al Alianţei internaţionale pentru Memoria Holocaustului, Yehuda Bauer, preşedintele Klaus Iohannis a arătat că printre obiectivele sale se află promovarea cunoaşterii perioadei Holocaustului, combaterea extremismului şi a antisemitismului. Preşedinţia va iniţia organizarea la Bucureşti a unui summit internaţional dedicat acţiunii împotriva manifestărilor antisemite.

Vă felicit în numele statului român pentru sprijinul şi entuziasmul de care aţi dat dovadă în crearea Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului. Fără efortul dumneavoastră nepreţuit este greu de crezut că Alianţa ar fi fost ceea ce este astăzi. Aţi împlinit, anul acesta, onorabila vârstă de 90 de ani. În bogata dumneavoastră carieră, aţi demonstrat că sunteţi şi veţi rămâne un reper inconfundabil în cercetarea Holocaustului, antisemitismului şi mişcării de rezistenţă a evreilor în timpul persecuţiei“, a spus Klaus Iohannis, la ceremonia de decorare a lui Yehuda Bauer.

Preşedintele a lăudat implicarea lui Yehuda Bauer în cunoaşterea atrocităţilor Holocaustului. „Unul dintre îndemnurile care vă aparţin redă în definitiv adevărata faţă şi dimensiune a Holocaustului: „Să nu fii victimă. Să nu fii agresor. Mai presus de toate, să nu fii spectator”. Atent la acest fenomen, care a făcut milioane de victime, aţi dorit să vă asiguraţi că marele public are acces la înţelegerea istoriei acestei drame, unice în sine. Apreciez claritatea mesajului dumneavoastră de a atrage atenţia asupra consecinţelor pe care lipsa cunoaşterii atrocităţilor din perioada Holocaustului le-ar putea avea în viitor“, a mai spus Iohannis.

Preşedintele a precizat că România a preluat anul acesta preşedinţia Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului. „În perioada exercitării preşedinţiei Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, priorităţile României sunt cele pe care le-am anunţat deja la începutul acestui an: colaborarea cu media şi social media pentru promovarea cunoaşterii perioadei Holocaustului, combaterea extremismului, discriminării, xenofobiei, rasismului şi antisemitismului. Un al doilea obiectiv, la fel de important, este reprezentat de consolidarea educaţiei în domeniul Holocaustului în statele membre şi observatoare ale Alianţei. Totodată, ne propunem promovarea cercetării academice în domeniu“, a mai spus şeful statului.

Klaus Iohannis a mai arătat că oamenii-cheie ai statului vor beneficia de educaţie pentru cunoaşterea Holocaustului şi a vorbit despre crearea unui Muzeu al evreilor la Bucureşti. „În acest sens, unul dintre punctele centrale îl constituie extinderea programelor educaţionale pe acest subiect pentru funcţionarii publici, oamenii politici, diplomaţi, personal din structurile de ordine şi siguranţă publică. Despre aceste lucruri am vorbit la Bucureşti, la Ierusalim şi la Washington. Dar demersurile României în această direcţie nu se vor opri la finalul mandatului. Ne vom concentra, în continuare, pe implementarea unor proiecte menite să conserve memoria colectivă privitoare la Holocaust. Prin urmare, reafirm susţinerea mea pentru crearea cât mai curând în România a unui Muzeu al evreilor şi al memoriei Holocaustului“, a mai preciat Iohannis.

Preşedintele a anunţat şi că România va fi gazda unui eveniment internaţional dedicat memoriei Holocaustului. „În plan extern, vom lansa în curând iniţiativa organizării la Bucureşti, la începutul anului viitor, a unui summit internaţional dedicat acţiunii comune împotriva manifestărilor antisemite, precum şi a altor forme de manifestări extremiste“, a mai arătat Iohannis.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite