Iohannis, după vizita la Kiev: „Ne aflăm în punctul în care Rusia a mai adăugat un instrument de şantaj printre acţiunile sale – cerealele”
0Klaus Iohannis a susţinut o conferinţă de presă, la Kiev, alături de Volodimir Zelenski. Şeful statului român a subliniat sprijinul pe care ţara noastră l-a oferit Ucrainei, inclusiv privind aderarea la Uniunea Europeană, şi a precizat că Rusia se foloseşte de un nou instrument de şantaj - cerealele.
„Este o plăcere pentru mine să mă alătur colegilor mei europeni astăzi, la Kiev, pentru această vizită crucială.
Demersul nostru comun reafirmă unitatea noastră şi angajamentul solid de a continua sprijinul pentru Ucraina. România, ca vecin şi partener de încredere, dar şi ca stat membru al Uniunii Europene şi Aliat NATO cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina, este pe deplin solidară cu poporul ucrainean. Deplângem pierderile de vieţi omeneşti, rănile deschise ale tuturor ucrainenilor care şi-au văzut căminele, şcolile, spitalele şi chiar istoria atacate în mod brutal.
Suntem mai uniţi şi mai puternici ca niciodată – la nivel regional, european şi transatlantic – în prezervarea valorilor noastre fundamentale şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli, pe care dumneavoastră, cetăţenii ucraineni, le apăraţi cu atât de mult curaj. Agresiunea premeditată, nejustificată, neprovocată şi ilegală a Rusiei trebuie să înceteze! Am fost profund marcat de tragedia umană inimaginabilă şi de distrugerile teribile pe care le-am văzut astăzi în apropierea Kievului. Reiterez cu tărie apelul meu ca toţi autorii ruşi ai crimelor să fie traşi la răspundere de către justiţia penală internaţională, pe care România o susţine pe deplin”, a transmis Klaus Iohannis.
Şeful statului a precizat că în cadrul întâlnirii de astăzi cu Volodimir Zelenski, liderii europeni au discutat despre modalităţile concrete de a sprijini în continuare Ucraina.
„Sprijinul României pentru Ucraina s-a axat pe multiple paliere, chiar din primele zile ale agresiunii. Ţara mea a făcut tot ce-i stă în putinţă pentru a ajuta Ucraina şi pe toţi cei afectaţi de agresiunea rusă. Guvernul şi cetăţenii României s-au unit mai puternic decât oricând pentru ajutorarea celor peste 1,23 milioane de ucraineni care ne-au traversat frontierele, mai ales femei şi copii.
Am pus la dispoziţie mecanisme pentru a răspunde nevoilor de continuare a educaţiei şi de integrare pe piaţa forţei de muncă – peste 2.500 de copii ucraineni s-au înscris în şcoli româneşti, în timp ce aproape 3.000 de cetăţeni ucraineni şi-au găsit locuri de muncă în ţara mea. Dincolo de măsurile guvernamentale, am fost şi martorii unei mobilizări impresionante a societăţii civile în sprijinul Ucrainei şi al ucrainenilor. Nu există nicio îndoială că ucrainenii care au nevoie de ajutor se pot baza pe poporul şi pe Guvernul român, atât timp cât vor avea nevoie.
De asemenea, un hub internaţional pentru distribuţia asistenţei umanitare funcţionează la Suceava şi operează la capacitate şi viteză maxime – peste 40 de misiuni internaţionale de transport au fost gestionate prin acest hub.Ne aflăm acum în punctul în care Rusia a mai adăugat un instrument de şantaj printre acţiunile sale – cerealele. Condamn cu tărie utilizarea exporturilor de cereale de către Rusia ca pe o armă, cu un asemenea impact global major. Am discutat astăzi despre acest subiect şi despre soluţiile posibile pentru depăşirea acestei situaţii.
Ca parte relevantă a soluţiei la situaţia de insecuritate alimentară generată de Rusia, România participă activ la eforturile de facilitare a tranzitului exporturilor de cereale din Ucraina şi acţionează ca hub regional pentru grânele ucrainene.
Autorităţile noastre responsabile depun eforturi pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru a uşura tranzitul prin Portul Constanţa de la Marea Neagră şi prin porturile dunărene. De la începutul invaziei ruseşti, Portul Constanţa a asigurat tranzitul a peste un milion de tone de cereale din Ucraina. De asemenea, depunem eforturi pentru deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei cu Ucraina, precum şi pentru reabilitarea liniilor de cale ferată cu ecartament larg de pe teritoriul României”, a mai declarat Iohannis.
Preşedintele Iohannis a mai subliniat că România face apel pentru implicarea tuturor actorilor relevanţi, pentru convenirea unei „coaliţii de state” care să sprijine efortul internaţional de creare a unor „coridoare albastre” pentru transportul maritim, în siguranţă, prin Marea Neagră.
„Aşa cum am discutat astăzi, trebuie să privim către viitor şi să iniţiem pregătirile pentru reconstrucţia Ucrainei. Am fost de acord cu toţii că Uniunea Europeană are un rol important în acest efort şi trebuie să creăm instrumente eficiente în acest scop.
Ne aflăm într-un punct de cotitură în istoria Europei. Vremuri extraordinare cer răspunsuri extraordinare, strategice şi vizionare. Acordarea statutului de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, la Consiliul European de săptămâna viitoare, este esenţială în construirea unui scut puternic şi durabil în jurul valorilor noastre comune. Această decizie este grăitoare pentru capacitatea noastră de a proiecta securitate şi stabilitate în vecinătatea proprie.
Nu mai avem timp pentru ezitări. Partenerii noştri au nevoie să le acordăm mai mult sprijin pe termen lung, să-i ajutăm în a-şi construi rezilienţa şi a face faţă unei game largi de provocări simultane, fie convenţionale, fie hibride. Domnule Preşedinte Zelenski, dragi prieteni, ne aflăm aici împreună pentru că ştim că este de datoria noastră să acţionăm. Este responsabilitatea noastră să menţinem acest avânt şi să ne ajutăm prietenii ucraineni să-şi făurească un nou viitor”, a conchis preşedintele ţării.