Gorghiu: Legile justiției corectate sunt constituționale. Revenim la normalitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alina Gorghiu susține că decizia CCR referitoare la constituționalitatea legilor justiției este „corectă și firească”. Președintele interimar al Senatului a precizat că din punct de vedere politic au existat multe greșeli, iar „asta ne-a costat timp”.

Senatoarea PNL susține că legile justiției vor fi promulgate FOTO: Adevărul
Senatoarea PNL susține că legile justiției vor fi promulgate FOTO: Adevărul

„Soluția corectă și firească, indiferent cât zgomot de fond a fost. Legile justiției corectate sunt constituționale. Ele vor merge la promulgare! Revenim la normalitate! Procedurile s-au desfășurat în coordonare cu Comisia Europeană, în cadrul MCV. Adoptarea legilor corectate era și un obiectiv PNRR. Politic s-a greșit mult. Au fost partide politice care au făcut din justiție terenul lor de joacă un timp, iar asta ne-a costat mult. Am trecut peste aceste momente. Astăzi vorbim de interese strategice ale României, pe termen lung. Obiectivele noastre de țară, în acest moment, sunt ridicarea MCV și aderarea la spațiul Schengen. Guvernul condus de Premierul PNL Nicolae Ionel Ciucă va continua demersurile în acest sens”, susține Alina Gorghiu pe Facebook.

Senatoarea PNL susține că obiectivele României, în această perioadă, sunt ridicarea MCV și aderarea la spațiul Schengen la începutul lunii decembrie.

Curtea Constituțională a respins sesizările formațiunilor din opoziție referitoare la cele trei legi ale Justiției. Prin urmare, cele trei proiecte vor fi trimise șefului statului, pentru promulgare.

Iohannis: Sunt legi bune

Cele trei legi ale justiției urmează să plece spre Palatul Cotroceni, unde președintele Klaus Iohannis le poate promulga sau întoarce în Parlament. Însă, șeful statului a declarat recent că legile sunt bune și vor fi promulgate.

„MCV ţine foarte mult de felul cum vor fi evaluate noile legi ale justiţiei şi aici cred că putem să fim optimişti. Sunt legi bune care au ieşit acum din Parlament. Sigur, mai sunt câteva proceduri până când vor fi promulgate, dar sper să nu dureze foarte mult, în paralel însă deja pot începe primele evaluări pe aceste legi şi dacă evaluările vor fi pozitive aşa cum mă aştept eu, de exemplu, atunci putem în mod real să ne aşteptăm la ridicarea MCV-ului şi intrarea în mecanismul general de stat de drept care a fost instituit pentru toate statele membre", afirma şeful statului, pe 20 octombrie, înainte de a participa la reuniunea Consiliului European . 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite