Gitenstein: Acordul de coabitare Băsescu-Ponta, cea mai importantă schimbare din 2012 încoace

0
0

Fostul ambasador al SUA în România, Mark Gitenstein, a declarat, în emisiunea "După 20 de ani", că acordul de coabitare dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta reprezintă cea mai importantă schimbare survenită din 2012 până în prezent.

Întrebat ce s-a schimbat în România din 2012, de la suspendarea lui Traian Băsescu, şi dacă Victor Ponta, Crin Antonescu şi Traian Băsescu şi-au schimbat percepţia lor asupra statului de drept, Gitenstein a răspuns : "Cred că una dintre cele mai importante schimbări, care a avut loc când m-am retras şi de atunci încoace, este acordul de coabitare dintre preşedinte şi prim-ministru ".

El a spus că a contat faptul că Băsescu şi Ponta au ajuns la un consens în alegerea unor procurori competenţi, mai ales a procurorului-şef de la DNA.

"Amândoi au ales-o pe Laura Codruţa Kovesi, care, după cum vedem cu toţii, a fost un procuror de mare succes. A fost esenţial pentru respectarea legii aici. De asemenea a fost ales şi un bun preşedinte al Curţii de Casaţie. Acordul de coabitare n-a vizat asta, dar a stabilit un consens că acesta trebuie să fie un proces apolitic. Aşa a şi fost. Sunt evoluţii excelente", a precizat Gitenstein.

El a adăugat că pactul de coabitare a generat evoluţii pozitive, progresul fiind remarcabil, fapt ce a generat laude.

"Cred că şi Comisia Europeană v-a lăudat pentru asta. Şi eu, în calitate de cetăţean, v-aş aprecia. Sunt sigur că şi Duane Butcher e mulţumit de asta, ca însărcinat cu afaceri. Ştiu sigur că vicepreşedintele SUA a fost mulţumit de asta, pentru am discutat chestiunea. Sunt evoluţii pozitive, iar progresul a fost remarcabil", a spus Gitenstein.

Întrebat dacă va fi numit un ambasador SUA la Bucureşti în 2014, având în vedere durata acestui proces de numire, Gitenstien a răspuns : " Da. Da, cred că va fi numit cineva în 2014. Cu siguranţă. Cred că e posibil să aleagă pe cineva, dar va dura mai mult să obţină aprobarea Senatului. Depinde cine e acea persoană, depinde de istoricul său. (...) Cred că ar fi mai uşor de confirmat un diplomat de carieră, decât un politician, dar e posibil să confirme un candidat ales din motive politice, cineva ca mine, de exemplu, dar depinde de persoana respectivă".

Citeşte şi:

INTERVIU Duane Butcher, însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti: „SUA vor o Românie puternică“

Duane Butcher, însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti: Urmărim cu profundă admiraţie activitatea DNA

Emisarul SUA: Mesaj ferm, în mănuşă de catifea

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite