Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că reintroducerea stagiului militar este necesară pentru securitatea noastră
0Președintele Traian Băsescu a fost întrebat, la Digi 24, ce părere cu privire la faptul că, după doi ani de război, aflăm că România nu are rezerviști pentru armată și că nu producem suficientă muniție NATO, scrie Agerpres.
„Rămânem cu o singură soluţie pentru a crea un număr suficient de militari - reintroducerea stagiului militar obligatoriu. Ştiu că îmi aprind paie în cap, dar reintroducerea stagiului militar obligatoriu este necesară pentru securitatea noastră. Uitaţi-vă până şi la Ciolacu, care sunt convins că nu înţelege mare lucru, el când îl cauţi spune 'avem asigurată securitatea de cea mai puternică alianţă din istorie, de NATO'. Da, numai că domnul Ciolacu nu ştie că ai obligaţia să te poţi apăra câteva luni până când vin forţele NATO să te ajute, în cazul unei invazii. Ce înseamnă 2.000 de puşcaşi marini la Kogălniceanu şi 1.000 de militari străini la Cincu sub comandă franceză? Înseamnă nimica toată. Trebuie să ai o armată care să îţi permită să rezişti 45 - 60 de zile, până când NATO îşi mobilizează resursele de război să te poată ajuta”, a spus Băsescu.
Băsescu a menţionat că acei guvernanţi care au tăiat bugetul Apărării pot fi acuzaţi de trădare.
„Aş spune că cei care au tot tăiat din bugetul Apărării, şi eu pot să vă spun că a existat un CSAT în care am spus unui premier că e vorba de trădare, dar asta peste 50 de ani când se vor deschide arhivele CSAT, trădare a însemnat tăierea cheltuielilor militare. Şi a mai venit şi Curtea Constituţională care a făcut un lucru - preşedintele avea o pârghie, bugetul trebuia să primească avizul CSAT în zonele instituţiilor de forţă, armată, minister de Interne, servicii de informaţii. În timpul domnului Ponta, CCR a stabilit că avizul CSAT este facultativ şi nu e obligatoriu ca Guvernul să ţină cont de avizul CSAT. În acel moment, autoritatea preşedintelui de comandant al forţelor armate s-a spulberat, pentru că în momentul de faţă toată responsabilitatea, prin decizia CCR, a fost mutată la Guvern. Deci preşedintele, deşi răspunde de securitate, nu mai are pârghia prin care să spună Guvernului 'îmi pare rău, România are nevoie de muniţie, de artilerie, pentru că nu ne producem muniţia NATO'”, a mai spus Traian Băsescu.