Florin Călinescu: Dacă Dăncilă pierde alegerile, partidul o haleşte. Băi USR-ule, guvernul PSD-ului îl vedem. Care e guvernul tău?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul preşedinte al Partidului Verde, Florin Călinescu, a afirmat vineri seara la Digi24 că în contextul alegerilor parlamentare de anul viitor va prezenta „în cel mai scurt timp un guvern”, criticând apoi faptul că USR nu a făcut deja asta. Totodată, după ce Viorica Dăncilă declara că va căuta susţinerea mai multor partide la alegerile prezidenţiale, printre care şi cea a verzilor, Călinescu a subliniat că nu va susţine niciodată PSD.

 Actorul Florin Călinescu spune că Viorica Dăncilă a promis că va demisiona de la conducerea partidului în cazul în care nu câştige alegerile prezidenţiale din noiembrie pentru a evita să fie „halită” de social-democraţi.

„D-na premier şi-a servit singură la plasă o profeţie. A spus: intru în cursa prezidenţială şi, dacă pierd, îmi dau demisia. Eu cred că ea mai aşteaptă 2-3 luni să îşi mai ia niste broşe, nişte rochiţe, să mai vadă nişte locuri. Şi nu va câştiga. Şi atunci îşi dă demisia: hai, bărbate, mergem la film. Pentru ea, prim-ministrăreala unei ţări e ca la coafeză, îi zice: mai un pic de aici, mai ia-mă pe la spate”, a spus Florin Călinescu.

„D-na premier este ca la şah, a halit partidul lui Dragnea într-o secundă, dar aligatorii stau în întuneric şi pândesc glezna actualului preşedinte. A pus căpăstru pe ei, a obţinut preşedinţia partidului, candidează la preşedinţia României stârnind nişte vâltori mici la început, şi l-a urcat pe Tăriceanu în cap şi a zis: nu, tată, eu candidez”, a continuat actorul.

Este posibil ca Dăncilă să nu câştige alegerile „şi atunci partidul o haleşte”. „Toţi cei care au candidat şi nu au câştigat au fost haliţi. Mormolocii devin crocodili. Şi ea zice: nu stau să mă mâncaţi voi, puilor, îmi dau demisia şi plec la Govora. Ea mai are patru luni de zile cu maşină cu şofer, avea ea în Videle?”, a mai spus Florin Călinescu.

Liderul verzilor, Florin Călinescu, a afirmat la Digi24 că niciun partid mare nu are „curajul” să meargă între oameni şi să organizeze o întâlnire spontană cu alegătorii, adăugând apoi că USR a făcut asta doar atunci când a strâns semnături.

„Masa adusă cu autocarul îţi creează impresia că tu chiar eşti iubit de populaţia de partid. Ăia sunt doar obedienţii de partid. Am văzut asta la Geoană, Năstase, Ponta. (...) Domle, ăştia sunt plătiţi să aplaude. Ca la noi, la cinema, figuranţii”, a relatat acesta.

Călinescu a declarat apoi că rezultatul obţinut de PSD la alegerile europarlamentare din mai au arătat atitudinea populaţiei faţă de social-democraţi şi precizează că „masa de votanţi nu a mai putut fi mobilizată de acei primari”.

Referindu-se la Bucureşti, vedeta de televiziune a mai spus că PSD a început să „decadă în propriul fief”, criticând apoi întemeierea companiilor municipale. „S-au umplut nu numai în Bucureşti ci în toate oraşele din ţară. Pentru că aici sunt fraţi. Şi liberalii şi useriştii. (...) Pot să mărească aparatul primăriei la zeci de mii cum e în Bucureşti prin aceste companii municipale. Poţi să nu te pricepi la nimic. În aceste companii municipale nimeni nu face nimic”, a declarat Călinescu.

Preşedintele verzilor a mai subliniat că nu vrea să critice politic PSD-ul sau Opoziţia şi a atras atenţia mai apoi că USR-ul încă nu a prezentat o alternativă la guvernarea PSD.


„Eu nu vreau să critic PSD-ul şi Opoziţia din punct de vedere politic. Eu n-am să mai spun «nu mai votaţi PSD-ul». Votaţi PSD, PNL, USR, PLUS, Pro România. Votaţi cu conştiinţă. Sunt 10 milioane de români care nu au votat pe nimeni. Eu aici vreau să umblu. (...) Pentru alegerile de la anul, în cel mai scurt timp, o să prezint un guvern. Băi USR-ule, guvernul PSD-ului îl vedem. Care e guvernul tău?”, a mai spus acesta.

Întrebat despre o afirmaţie a premierului Virica Dăncilă care atunci când a fost nominalizată drept candidatul PSD la alegerile prezidenţiale afirma că va căuta sprijinul mai multor partide, printre care şi pe cel al Partidului Verde, Călinescu a subliniat că formaţiunea sa nu va susţine niciodată PSD.


„Doamna Dăncilă cred că s-a uitat prea mult la desene animate, la Ţestoasele Ninja. Verzii nu vor susţine niciodată PSD-ul”, a conchis Călinescu.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite