Emil Boc, despre suspendarea lui Klaus Iohannis: „Va agrava situația per ansamblu a României”
0Suspendarea lui Klaus Iohannis „nu ar face decât să agraveze situația, nu să o rezolve”, spunea Emil Boc cu puțin timp înainte ca președintele să anunțe că demisionează din funcție.

Întrebat despre o eventuală suspendare a lui Klaus Iohannis, Emil Boc, prim-vicepreședinte al PNL, a declarat la Parlament, în fața jurnaliștilor, că „nu există niciun argument de natură constituțională pentru a se aproba suspendarea din funcție a președintelui”.
„Suntem într-un prim proces electoral. O asemenea procedură de suspendare nu ar face decât să agraveze situația per ansamblu a României, nu să o rezolve. De aceea, în Partidul Național Liberal eu nu am întâlnit personal voci care să susțină suspendare din funcție a președintelui României. Sunt convins că dacă vreodată, prin absurd, se va ajunge la un asemenea demers, Partidul Național Liberal nu va susține un asemenea demers”, a spus Boc.
Prim-vicepreședintele PNL consideră că sunt alte subiecte „care ard”, mult mai importante decât suspendarea președintelui Klaus Iohannis.
„Repet, nu știu de ce astăzi căutăm alte subiecte în loc de a ne concentra pe cele care ard, pe cele care astăzi ne afectează viața de zi cu zi. Creșterea prețurilor, prețurile la energie, cheltuielile legate de costurile educației, sănătății, să avem mai mulți bani pentru investiții, să absorbim banii din PNRR și din fonduri europene cât mai repede și cât mai bine cu putință, să facem ce ne stăm putință, să aducem în plus de calitate a vieții fiecărui cetățean și ne ocupăm de chestiuni care oricum în trei luni nu se rezolvă sigur. Ceea ce a spus Curtea Constituțională ne place sau nu ne place într-un stat de drept, deciziile Curții constituționale au fost obligatorii, scrie în Constituție, sunt definitive și obligatorii”, a mai adăugat Boc.
Ulterior, președintele Klaus Iohannis a anunțat că demisionează pe fondul redepunerii semnăturilor pentru inițiativa de suspendare a sa din funcția de șef al statului.
Parlamentul urma să se reunească marți pentru a discuta solicitarea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, după cum au decis Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.
După ce solicitarea Opoziţiei a fost respinsă de două ori, din motive procedurale, de data aceasta POT, AUR, SOS şi USR au strâns 178 de semnături.