Dîncu, preşedinte al Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO
0Plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului a votat alegerea senatorului PSD Vasile Dîncu în funcţia de preşedinte al Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.
Deputații și senatorii au votat în ședința plenului comun al Camerei Deputaților și Senatului, desemnarea fostului ministru al Apărării, Vasile Dăncu, în funcția de președinte al Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.
279 de voturi „pentru” și 10 voturi „contra” a fost rezultatul votului din plenul comun al Parlamentului, cinci parlamentari abținându-se de la vot.
Dincu, demisie din fruntea MApN
Vasile Dîncu a demisionat la finalul anului trecut din fruntea Ministerului Apărării, motivând decizia prin „imposibilității colaborării” cu președintele Klaus Iohannis.
Anunţul demisiei a fost făcut printr-o postare pe Facebook, în care Vasile Dîncu susţinea că se retrage de la conducerea Ministerului „pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă”, dar și „pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române”.
Ulterior, ministrul demisionar şi-a completat afirmaţiile, lăsând de înţeles că nu mai era dorit de preşedintele României în Guvern. El a explicat că relația sa cu Klaus Iohannis s-a răcit în urmă cu 6 luni, când au apărut primele discuţii în spaţiul public legate de o posibilă demisie.
Șir de gafe la cârma MApN
Gafele repetate ale lui Vasile Dîncu, cu declarații aparent pacifiste, dar care în realitate făceau jocurile Kremlinului, par să fi jucat un rol crucial în plecarea acestuia din fruntea Ministerului Apărării.
De-a lungul mandatului de ministru, Vasile Dîncu a strâns o serie de gafe, reușind să dea cu bâta în baltă în repetate rânduri.
Declaraţia care a dus la pierderea mandatului se referă la negocierile de pace dintre Ucraina şi Rusia. Într-un interviu pentru Prima TV, fostul ministrul a afirmat că „războiul va mai continua”, iar „singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia”, susținând că țările lumii trebuie să negocieze o pace cu Moscova și garanții pentru Ucraina, întrucât politicienii din statul vecin nu pot să-și asume pierderea de teritorii.
Reacţiile critice nu au întârziat să apară. În timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat că ideea privind renunţarea la teritorii reprezintă un discurs ce se înscrie în tehnica de manipulare rusească, Klaus Iohannis a afirmat că poziţia ministrului Apărării nu este cea a statului şi l-a trimis să citească „mai frecvent revista presei”. Nici şeful partidului nu l-a iertat, convocându-l la o discuţie, iar din partea liberalilor au curs critici şi sugestii de retragere din funcţie.
Răspunsul lui Dîncu a fost cel care i-a supărat pe liberali şi pe Klaus Iohannis, potrivit surselor „Adevărul”.