Delegaţia germană aflată în vizită la Bucureşti nu a dorit să se întâlnească cu Ponta: „Ştiţi că este trimis în judecată. Criticăm blocarea ridicării imunităţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iohannis l-a primit pe Gunther Krichbaum FOTO presidency.ro
Iohannis l-a primit pe Gunther Krichbaum FOTO presidency.ro

Gunther Krichbaum, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag-ul german, a declarat că nu a solicitat o întrevedere a delegaţiei parlamentare pe care o conduce şi premierul Victor Ponta, arătând către problemele penale pe care le are şeful Executivului de la Bucureşti. Delegaţia germană a fost primită, la Palatul Cotroceni, de  preşedintele Klaus Iohannis.

„Nu am solicitat o întrevedere premierul României, Victor Ponta. Suntem de părere că domnia sa trebuie să stea de vorbă cu alte instituţii. Ştiţi că premierul este urmărit penal şi trimis în judecată. Vă amintesc că preşedintele Christian Wulff şi-a dat demisia încă din stadiul în care existau doar unele suspiciuni. E o chestiune de cultură politică şi democratică. Vrem să evităm distrugerea reputaţiei unei funcţii”, a declarat,  la Bucureşti, Gunther Krichbaum, potrivit euractiv.ro.

Krichbaum a criticat decizia Parlamentului de a face scut în jurul premierului Victor Ponta. „Ştiu că este un subiect sensibil. Pentru mine personal, premierul Ponta este nevinovat până la decizia unui tribunal. Dar e nevoie ca justiţia să poată ancheta cum trebuie şi fără rezerve. Criticăm blocarea ridicării imunităţii în Parlamentul României”, a mai spus Gunther Krichbaum.

Delegaţia germană a avut întâlniri, la Bucureşti, cu preşedintele Iohannis, cu reprezentanţi ai Curţii Constituţionale, DNA, BNR, Ministerului de Externe şi ai societăţii civile.

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a primit joi, 29 octombrie a.c., la Palatul Cotroceni, o delegaţie a Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul german (Bundestag), condusă de domnul Gunther Krichbaum, Preşedintele Comisiei. Discuţiile s-au concentrat asupra temelor de actualitate de pe agenda europeană, între care problematica gestionării fluxurilor migratorii. Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a reiterat necesitatea abordării şi gestionării acestei probleme pornindu-se de la cauzele de fond ale fenomenului şi pe baza solidarităţii. În cadrul întrevederii s-a discutat, de asemenea, despre relaţiile speciale dintre România şi Germania, exprimându-se satisfacţia pentru nivelul excelent al acestora şi interesul pentru consolidarea, în continuare, a cooperării bilaterale la toate nivelurile, inclusiv pe linie parlamentară“, se arată în comunicatul Preşedinţiei.

 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite