Cristian Diaconescu şi-a anunţat candidatura la şefia PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Diaconescu
Cristian Diaconescu

Cristian Diaconescu s-a hotărât să candideze la şefia PSD.

Vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu s-ar fi decis să candideze la preşedinţia partidului, au declarat pentru Agerpres surse din apropierea acestuia.

Cristian Diaconescu a luat această decizie în urma unor discuţii cu mai multe organizaţii ale partidului din întreaga ţară.

Geoană: Lupta pentru funcţii trebuie să treacă pe planul doi

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat că  partidul său trebuie să treacă competiţia "pentru scaune şi funcţii" în plan secund şi să se reîntoarcă la apărarea intereselor electoratului social-democrat.

Mult discutata întâlnire de la Braşov a unor lideri din teritoriu ai PSD nu "are nimic ocult", potrivit lui Mircea Geoană. "Este un reflex colegial şi politic de a ne sfătui, cu oameni care repezintă toate regiunile ţării, care au muncit în campani. Aş vrea să clarific sensul acestei întâlniri: eu am răspuns invitaţiei unor colegi, preşedinţi de organizaţii judeţene şi din Bucureşti - 35 sau 36 la număr. Toţi au fost invitaţi de către Constiantin Niţă, pentru a putea să ne sfătuim ca între prieteni şi colegi cu privire la calea de urmat", a explicat Geoană.

Preşedintele social-democraţilor a precizat că luni, la Comitetul Executiv, se va stabili ce urmează să fie făcut la nivel de partid înm perioada următoare.

El a subliniat că, sub nici o formă, PSD nu va deveni o anexă a preşedintelui Traian Băsescu şi nu va face compromis cu interesul electoratului său.

"Sfatul meu către alţi colegi din PSD este de a lăsa competiţia pentru scaune şi pentru funcţii în PSD pe planul doi", a spus Geoană.

Referindu-se la candidatura lui Cristian Diaconescu la şefia partidului, liderul PSD a precizat că "fiecare e liber să candideze".

Mitrea: Geoană forţează un Congres extraordinar pe 12 februarie pentru a rămâne la şefia partidului


Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat că va candida la preşedinţia partidului indiferent dacă şi Crisitan Diaconescu va candida pentru această funcţie., cu toate că se arătase anterior dispus să-l sprijine pe fostul ministru de externe în cursa împotriva lui Mircea Geoană.

Tot Mitrea a afirmat că liderii PSD prezenţi la Poiana Braşov vor cere Congres Extraordinar în jur de 20 februarie pentru a conserv astfel poziţia grupului Geoană-Hrebenciuc în interiorul PSD.

Potrivit unor informaţii apărute în presă, preşedinţii de organizaţii din Ardeal, Oltenia, din Moldova, dar şi liderul PSD Bucureşti Marian Vanghelie care au participat la o discuţie informală la Poiana Braşov cu Mircea Geoană, vor solicita, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Naţional care va avea loc luni, 25 ianuarie, convocarea unui Congres extraordinar în jurul datei de 20 februarie.

Motivaţia organizării unui Congres extraordinar într-un timp atât de scurt este deturnarea atenţiei publice de la bătălia pe funcţii din PSD.

La finalul întâlnirii de la Poiana Braşov, liderul PSD Ilie Sârbu a precizat că data pentru Congres care s-a discutat la această reuniune informală este cea de 20 februarie, dar Comitetul executiv va avea cuvântul decisiv.

Un alt lider al partidului, Constantin Niţa a declarat că pentru Mircea Geoană ar vota circa 38 de organizaţii judeţene ale PSD.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite