Creșterea numărului angajaților la stat, stăvilită în ultimele luni. Ministrul Educației și Internele rămân instituțiile cu cei mai mulți angajați

0
Publicat:

Ministerul Finanțelor a publicat lista privind numărul de posturi ocupate în sistemul bugetar pentru luna septembrie, date care arată că în sectorul public a fost stabilizată situația, fiind oprită creșterea constantă a numărului de angajați.

Salariile din mediul bugetar au crescut mai repede față de cele din mediul privat FOTO Arhivă
Salariile din mediul bugetar au crescut mai repede față de cele din mediul privat FOTO Arhivă

1.259.138 de posturi la buget au fost în total ocupate în luna septembrie, cu aproximativ 80 mai mult față de 1.259.055, în luna august. Totuși, comparând cu lunile precente, numărul angajărilor la stat este în scădere, după ce 1.283.709 de posturi erau ocupate la stat în luna mai și 1.284.199 de posturi erau ocupate în luna iunie. Și în iulie, numărul posturilor la stat scăzuse, după ce datele arătau că sunt în mediul public 1.283.205 persoane angajate.

Cei mai mulți bugetari ocupă poziții în sistemul administrației locale, respectiv 466.105. Dintre aceștia, 285.350 fac parte din învățământul preuniversitar și autoritățile executive locale, iar 180.755 din unități sanitare.

În cadrul ministerelor, cel mai căutat și solicitat a rămas Ministerul Educației, cu 273.070 de posturi ocupate, urmat de Ministerul Afacerilor Interne, cu 124.926 de posturi ocupate. La polul opus, ministerele cu cele mai puține posturi în luna septembrie, sunt Ministerul Culturii, cu 412 posturi, dar și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu 850 posturi.

Guvernul vrea să strângă cureaua în sectorul public

 Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului de Finanțe de lunile trecute să reducă cheltuilelile prin desființarea unor posturi din sectorul de stat. Premierul a solicitat și desființarea sau comasarea unor instituții cu sarcini care se suprapun, dar și dizolvarea a 200.000 de posturi neocupate din Consiliile de Administrație sau Consiliile de Supraveghere, o parte din doleanțe prin transpuse în legea pe care Guvernul și-a angajat răspunderea în luna septembrie.

Ciolacu a mai cerut ca Boloș să reducă personalul cu cel puțin 10% la nivelul fiecărui minister. De asemenea, a solicitat ca ministerul să prioritizeze investițiile cu impact economic și social, dar și cele care pot atrage finanțări europene.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite