Clasamentul celor mai mediatizați miniștri. Primul loc, ocupat de un liberal, dar podiumul e completat de demnitarii PSD

0
Publicat:

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, este demnitarul din Guvern cu cea mai mare expunere mediatică în luna septembrie, fiind pe primul loc pentru a doua lună la rând. Pe locurile doi și trei sunt ministrul Sănătății și cel al Transporturilor.

Marcel Boloș continuă să fie cel mai mediatizat ministru FOTO Inquam Photos
Marcel Boloș continuă să fie cel mai mediatizat ministru FOTO Inquam Photos

Conform monitorizării mediaTRUST, miniștrii PNL au înregistrat cel mai mare număr de mențiuni în mass-media, adică de 31.406 de materiale jurnalistice, în luna septembrie. Pe de altă parte, miniștrii PSD au fost menționați în 25.938 de materiale media.

În fruntea clasamentului general al miniștrilor cu cea mai amplă expunere mediatică în luna septembrie, s-a aflat Marcel Boloș. Numele său a fost menționat în 10.156 de materiale, cu 1.448 mai multe decât în august. Momentul cu cea mai mare expunere mediatică a avut loc pe 5 septembrie, când ministrul Finanțelor a dezvăluit că deficitul bugetar a ajuns la 2,66% din PIB, adică 45 de miliarde de lei. De altfel, unul dintre subiectele cele mai discutate în media în luna septembrie a fost legat de pachetul de reformă fiscală propus de Guvern.

Pe poziția secundă se află Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, care a intrat în atenția presei cu 6.683 de mențiuni în luna septembrie. Zilele de 12 și 18 septembrie au reprezentat momentele de vârf în ceea ce privește expunerea sa mediatică, cu peste 980 de articole publicate în cele două zile în diverse surse de știri. Cele mai multe mențiuni ale ministrului au avut loc în contextul dezbaterii moțiunii simple împotriva sa, inițiată de parlamentarii USR și Forța Dreptei.

Pe locul trei în clasamentul mediatic se situează Mihai Grindeanu, cu 6.382 de mențiuni în presă. Sorin Grindeanu a fost intens mediatizat în contextul grevei de avertisment a ceferiștilor, care au protestat împotriva problemelor critice din industria feroviară: lipsa contractelor colective de muncă, remunerații neadecvate și subfinanțarea companiilor feroviare sub coordonarea directă a statului prin Ministerul Transporturilor. Alte materiale mediatizate au fost în contextul declarațiilor lui Sorin Grindeanu privind intenția României de a solicita despăgubiri pentru pierderile suferite de transportatori din cauza neaderării la Spațiul Schengen, din cauza opoziției Austriei.

Ligia Deca (ministra Educației) înregistrează 4.242 de mențiuni în perioada analizată, cu un vârf al expunerii în 11 septembrie, ziua începerii noului an școlar. Angel Tîlvăr (ministrul Apărării) este în top cu 3.912 materiale în care a fost monitorizat, iar Alina Gorghiu (ministra Justiției) este pe poziția 6 cu 3.541 de mențiuni, urmată de Florin Barbu (ministrul Agriculturii), menționat în 3.257 de materiale.

Miniștri ai unor portofolii importante, în afara topului

Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, este pe locul 8, menționat în 3.211 materiale, în timp ce Sebastian Burduja a fost menționat în 2.879 de materiale. Top 10 demnitari din Guvernul Ciolacu este completat de Luminița Odobescu, ministra Afacerilor Externe, care a înregistrat 2.203 mențiuni în media din țară.

Locul 11 este ocupat de Mircea Fechet, ministrul Mediului, menționat în 1.950 de materiale, urmat de Raluca Turcan, ministra Culturii, menționată în 1.833 de articole în presa scrisă, radio, TV, online și social media. Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, își menține poziția pe locul 13, cu 1.778 de materiale în care a fost menționat. Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării este pe 14, menționat în 1.391 de materiale. Simona Bucura-Oprescu (ministra Muncii) coboară în clasament, de pe locul 6 în august, pe 15 în septembrie, menționată în 1.286 de articole.

Codașii

Pe locul 16 coboară și Radu Ooprea (ministrul Economiei), cu 949 de mteriale în care a fost menționat și cu un vârf al vizibilității pe 6 septembrie. În luna septembrie, doi dintre cei mai puțin mediatizați miniștri au fost Natalia Intotero, ministra Familiei, menționată în 941 de articole jurnalistice și Bogdan Ivan (Cercetare și Digitalizare), cu 750 de materialele de presă în care a fost menționat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite