Ciucă salută preluarea de către Suedia a preşedinţiei Consiliului UE

0
Publicat:

  Premierul Nicolae Ciucă salută preluarea de către Suedia a preşedinţiei prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene.

Nicolae Ciuca jpg

Într-un mesaj postat pe Twitter, prim-ministrul Ciucă urează succes premierului şi Guvernului suedez în exercitarea mandatului la preşedinţia Consiliului UE, într-o perioadă marcată de provocări majore, potrivit Agerpres. 

De asemenea, premierul Ciucă subliniază că România va coopera cu Suedia pentru o Uniune Europeană coezivă, orientată spre viitor şi unită.

Suedia a preluat de la 1 ianuarie preşedinţia Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de şase luni.

„Suedia preia preşedinţia într-o perioadă în care Uniunea Europeană se confruntă cu provocări istorice", a declarat prim-ministrul suedez Ulf Kristersson în decembrie 2022.

Kristersson a enumerat printre principalele probleme ce vor trebui abordate războiul din Ucraina, lupta împotriva schimbărilor climatice şi competitivitatea Europei.

Priorităţile Suediei se concentrează pe „o Europă mai verde, mai sigură şi mai liberă", a subliniat Kristersson.

Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este deţinută prin rotaţie la fiecare şase luni de cele 27 de state membre ale UE.   

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite