Ciolacu: Locul lui Piedone, la Sectorul 5. Eu am transmis un mesaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Marcel Ciolacu a susținut că nu i-a cerut o retregere din cursa pentru Primăria Capitalei lui Cristian Popescu Piedone, ci a transmis un mesaj, afirmând totodată că locul lui Piedone este la Sectorul 5. Chestionat de jurnaliști, Ciolacu a făcut și o trimitere la fiul său, despre care a afirmat că îi „creează oportunități”. 

Premierul a făcut mai multe precizări privind apelul său FOTO Arhivă
Premierul a făcut mai multe precizări privind apelul său FOTO Arhivă

„Nu am cerut acest lucru și nici nu îmi permit să o fac. Eu am transmis un mesaj împreună cu Gabriela Firea, cu toți colegii mei, primari sau candidați pentru primăriile de sector, să vedem ce este mai important pentru bucureșteni și mai puțin important pentru noi ca și oameni politici sau ca persoane fizice și cred că în această echipă este locul și lui Cristian Popescu Piedone, pentru a construi ceva pentru București”, a afirmat Marcel Ciolacu în cadrul unei conferințe de presă. 

Continuând să răspundă la întrebările jurnaliștilor, Marcel Ciolacu a mai afirmat că „locul domnului Cristian Popescu Piedone în această echipă nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5”. 

„Cred în primul rând că viitorul primar va fi Gabriela Firea. În schimb, mă uit la, exceptându-i fără să îi supăr pe robert Negoiță, pe Ciprian Ciucu și nu în ultimul rând pe Daniel Băluță, îl văd pe George Tuță, candidatul de la Sectorul 1, pe Rareș Hopincă, Andrei Vigheciu. Gândiți-vă că ei vor fi susținuți atât de doamna Gabriela Firea, cât și de domnul Burduja. Marii câștigători sunt cei trei candidați pentru sectoarele 1,2 și 5”, a mai spus premierul.     

Întrebat de negociertile partidului cu Piedone, Ciolacu a răspuns: „repet, eu nu îndemn pe nimeni. Fiecare dintre noi decidem ce avem de făcut. Fiului meu îi creez oportunități, fiindcă ăsta este rostul meu de tată. Decizia îi aparține fiului meu”. 

Premierul Marcel Ciolacu a lansat marți un apel la edilul din Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone, „să renunțe la orgolii”, afirmând că fostul primar general Gabriela Firea este cea mai bună variantă pentru Primăria Capitalei. 

„Sunt ferm convins că Piedone va primi mesajul meu și împreună vom depăși orgoliile și vom trece la un mod în care trebuie să construim, trebuie să vedem cum scrie la Federația de Tenis, cum să servim mai bine pentru bucureșteni și pentru România”, a mai completat premierul.  

<<Dacă era candidată Gabriela Firea și nu era candidatul „deocamdată” și nu era candidatul care a vrut efectiv să se scape de el, eu nu intram în cursa electorală dacă Gabriela Firea era candidata PSD. Punct>>, a afirmat anterior Piedone.    

În prezent, Cristian Popescu Piedone și-a depus candidatura pentru Primăria Capitalei, în timp ce fiul său va candida pentru Primăria Sectorului 5. 

Pentru Sectorul 5, alianța PSD-PNL a hotărât susținerea candidatului PSD Adrian Vigheciu. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite