Ciolacu, despre greva din educație: Aș vrea o abordare responsabilă față de actul de învățământ
0Liderul PSD a afirmat, referitor la greva din învățământ, că a avut o discuție cu liderii sindicaliști și urmează o nouă întâlnire la care este posibil să participe și premierul. Ciolacu a punctat că dorește o abordare responsabilă față de actul de învățământ.
„Am avut o discuţie cu unii dintre lideri, presupun că în cursul zilei de joi o să am şi o întâlnire”, a spus Marcel Ciolacu, despre anunţul sindicatelor privind declanşarea grevei generale în învăţământ.
Șeful PSD a precizat că „este posibil să fie o discuţie şi cu premierul Nicolae Ciucă”.
Marcel Ciolacu a precizat că dorește o abordare responsabilă față de actul de învățământ, în contextul în care Parlamentul trebuie să vină și cu o nouă lege a salarizării.
„Aş vrea o abordare, totuşi, responsabilă faţă de copiii noştri, faţă de actul de învăţământ şi ţinând cont că până în luna ianuarie Parlamentul României va trebui să vină cu o nouă lege a salarizării şi cred că acesta este contextul logic în care trebuie să ne încadrăm. Cred că trebuie să ne aşezăm cu toţii la masă şi să avem o abordare responsabilă în ceea ce priveşte România. Abordările prin care fiecare apucă ceva în funcţie de interesele lui, după 30 de ani de democraţie, cred că ar fi cazul să fi luat sfârşit”, a afirmat Ciolacu.
Precizările liderului PSD au avut loc în contextul în care peste 70% dintre profesori doresc grevă generală, potrivit unor sindicate din învățământ, care susțin că greva generală în educație va începe pe 22 mai.
Potrivit legii, miercuri, 17 mai, profesorii vor intra mai întâi într-o grevă de avertisment de 2 ore. Copiii vor veni la școală, dar nu vor face ore, notează Edupedu.ro.
Reprezentanții asociațiilor spun că au fost nevoiți să apeleze la această formă extremă de protest ca ultimă soluție pentru ai determina pe guvernanți să nu mai ignore solicitările profesorilor.
Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a recomandat părinților, în cadrul unei conferințe de presă, să își țină copii acasă începând cu data de 22 mai.
„Fac un apel către părinți să înțeleagă – și recomandăm în același timp – să ținem copiii acasă, pentru că sunt foarte multe situații în care 100% s-a votat pentru grevă”, a declarat Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). (…)Conform legii, greva se face la locul de muncă. Dar e bine, recomandat, ca elevii să stea acasă, sunt mai mari riscurile dacă nu va avea să stea cu ei. Profesorii nu trebuie să supravegheze copiii, pot să stea și în cancelarie”, a spus acesta.