Ce spune Ciucă despre candidatura la alegerile prezidenţiale din 2024

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Ciuca FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Nicolae Ciuca FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Noul preşedinte al PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, fiind întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale din 2024, că nu poate da un răspuns în prezent, iar principalul cuvânt îl are partidul din care face parte, care va decide în forurile statutare.

„Nu eu îmi exprim această opinie. Candidatul la prezidenţiale din partea PNL va fi nominalizat de către PNL”, a declarat Nicolae Ciucă, fiind întrebat dacă va fi candidatul PNL la alegerile prezidenţiale din 2024. 

Potrivit unei decizii mai vechi a Consiliului Naţional al PNL, în ceea ce priveşte nominalizarea la alegerile prezidenţiale, preşedintele formaţiunii  are întâietate. 

Nicolae Ciucă a fost ales preşedinte al PNL, într-un Congres Extraordinar, în care s-au întrunit 1300 de liberali pentru a-şi alege noul lider. 

Noul lider al liberalilor a primit 1060 de voturi „pentru”, în timp ce 60 de buletine de vot au fost anulate. Ciucă nu a avut contracandidat, fiind primul congres din ultimul deceniu în care nu a existat o competiţie în adevăratul sens al cuvântului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite