Boloș se declară mulțumit de call center-ul pentru cardurile de energie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Fondurilor Europene a susținut într-o intervenție la Digi24, că a apelat linia telefonică dedicată cardurilor de energie, declarând că a fost surprins de calitatea serviciilor.

Ministrul a relatat că a sunat pentru a vedea calitatea serviciilor FOTO Facebook
Ministrul a relatat că a sunat pentru a vedea calitatea serviciilor FOTO Facebook

  „Sunt întrebări firești. E și o categorie de beneficiari care e trecută de 60 de ani și sunt îngrijorați de felul în care vor primi cardul și îl vor putea folosi”, a afirmat ministrul la Digi24 în privința apelurilor la call-center-ul dedicat cardurilor pe energie.  

Marcel Boloș a relatat totodată că, în ciuda numărului mare de apeluri, experiența sa a fost una bună, declarându-se surprins. 

 „Timpul mediu de așteptare la call-center pentru mine personal, pentru că și eu am sunat, a fost un minut și 45 de secunde. Am sunat să văd dacă răspund la apel și dacă sunt rezistenți la stres. Am avut o surpriză plăcută, s-au descurcat de minune. Am obținut toate informațiile de care aveam nevoie. Cred că așa se procedează și cu alți beneficiari care pun întrebări", a declarat Boloș.

Potrivit ministrului, peste un milion de carduri de energie sunt acum distribuite și sunt tipărite, iar banii au fost transferați la Poștă, fiind asigurați banii pe card pentru toți beneficiarii.

Peste 5.000 de apeluri telefonice venite de la beneficiari

Peste 5.000 de apeluri telefonice sunt recepţionate zilnic la call center-ul pentru cardul de energie, a afirmat marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, care a îndemnat la calm şi la răbdare, dând asigurări că toţi beneficiarii vor ajunge să le folosească la plata facturilor de energie.

Sunt peste 5.000 de apeluri telefonice la care zilnic se răspunde în cadrul call center-ului. Deci, mobilizarea noastră este generală pentru ca să putem cu data de 20 februarie să începem această operare a plăţilor la facturile de energie. Banii sunt alocaţi în întregime pentru aceste plăţi şi urmează să transferăm banii către Compania Naţională Poşta Română. Aşadar, apelul nostru este de îndemn la calm şi la răbdare pentru că toţi beneficiarii noştri vor ajunge să poată să efectueze aceste plăţi, fondurile fiind suficiente alocate cu această destinaţie”, a susținut Boloș. 

Cine poate beneficia de cardul de energie 

În 2023, MIPE va oferi românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei de 2 ori/an, sub formă de card de energie.

Ajutorul este acordat pentru aproximativ 4 milioane de persoane vulnerabile, care locuiesc în aproximativ 2,8 milioane de gospodării eligibile, pentru a compensa prețul la energie indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite