Adevărul LIVE, ora 13. Bătălia pentru europarlamentare: nimic despre ortodoxie şi valorile sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Theodor Baconschi Foto Eduard Enea
Theodor Baconschi Foto Eduard Enea

Greu de crezut şi totuşi, în România, declarată ca fiind ţara din UE ce cel mai mare număr de persoane care se definesc drept credincioşi, lipseşte complet o dezbatere despre valorile ortodoxiei ca element care ar putea conta oarecum în conturarea viitorului proiect european.

 Ar putea să fie o temă importantă numai dacă viitorul grup de europarlamentari români, alături de colegii lor din puţinele ţări ortodoxe, vor avea puterea să lanseze o asemenea discuţie, cu argumente şi încercând, pe cât le va fi posibil, să anunţe că spiritualitatea Europei nu se închide la graniţa de vest a României. Este o dezbatere foarte gravă, nespus de urgentă şi care vorbeşte despre diplomaţia ecleziastică pusă în folosul naţiunii şi al unităţii sale teritoriale.

Cei care ne vor reprezenta în Parlamentul European ştiu sau vor şti despre ce este vorba sau nu-i va interesa aşa cum s-a întâmplat până acum, nedorind să se apropie de această zonă?

Acestea sunt temele discuţiei pe care jurnalistul Cristian Unteanu v-o propune, la Adevărul LIVE, începând cu ora 13, invitatul său fiind teologul Theodor Baconschi, fost ministru de externe al României şi ambasador la Vatican.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite