Noua Zeelandă recunoaşte legal ceremoniile de căsătorie ale Bisericii Monstrului Zburător de Spaghete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceremoniile de căsătorie religioasă între membrii unuia dintre cele mai ciudate auto-denumite culte din lume, Biserica Monstrului Zburător din Spaghete, sunt acum recunoscute din punct de vedere legal în Noua Zeelandă, relatează ABC News.

Liderul din Noua Zeelandă al cultului, Karen Martyn, a fost prima persoană care a primit statutul de preot care poate oficia cununii din punct de vedere legal sau „ministeroni”, cum a fost intitulată poziţia de membrii cultului.

Cultul Monstrului Zburător de Spaghete a început mai mult ca o mişcare satirică la adresa religiilor tradiţionale şi a cultelor derivate din acestea, aderenţii lui fiind denumiţi „pastafarieni” şi slujind, mai mult simbolic, zeul cu acelaşi nume. Principiul urmat de enoriaşii pastafarieni este acela că „existenţa unui zeu făcut din spaghete şi chiftele este la fel de probabilă ca al celorlalte deităţi venerate în lume”.

Cu toate acestea, membrii cultului nu se consideră o mişcare de parodie, conform dr. Martyn:

„Religia noastră nu are o dogmă”, explică ea, „aceasta este una dintre regulile noastre. Ai dreptul să râzi de noi de noi deoarece chiar credem că toate religiile ar trebui supuse analizei şi umorului. Şi ele ar trebuie să militeze pentru binele mai mare – nu pentru lucruri care dezbină oamenii, comunităţile sau chiar învrăjbesc semenii.”

Biserica Monstrului Zburător de Spaghete este recunoscută oficial drept cult religios, deocamdată, în Olanda, Polonia şi Noua Zeelandă.

Conform Constituţiei Noii Zeelande, orice grup care „menţine sau promovează idei sau convingeri religioase, filozofice sau umanitare” poate obţine dreptul de a oficia ceremonii de căsătorie recunoscute din punct de vedere legal. Printre grupurile cărora li s-a recunoscut aceste drept deja se numără druizii sau aderenţii Wicca – un cult religios modern inspirat din vrăjitoria păgână.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite