Misterul crimei de lângă aeroportul din Malaga, unde un bărbat a fost găsit mort şi cu testiculele într-o cutie de conserve

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei bărbaţi au fost arestaţi şi condamnaţi la închisoare după ce au ucis într-un mod bizar un britanic de 51 de ani în Malaga. Acesta din urmă a fost găsit cu bucăţi de şuncă pe fese şi cu testiculele într-o cutie de conserve, scrie Ladbible.

Allford, un bărbat fără adăpost care trăia în oraşul spaniol, a fost găsit mort în octombrie anul trecut, legat de o bancă din afara aeroportului din Malaga. Acesta avea două bucăţi de şuncă aşezate pe fese, iar testiculele acestuia fusese tăiate şi puse într-o cutie de conserve. Potrivit anchetatorilor, înainte să moară bărbatul consumase multe băuturi alcoolice.

Doi bărbaţi finlandezi, Jussi Petteri Munck şi Mika Tapio Soinienem şi irlandezul James O’Byrne au fost condamnaţi la doi ani şi şase luni de închisoare pentru fapta lor, care a inclus şi tratamentul degradant al victimei.

Cei trei erau de asemenea oameni ai străzii, iar crima ar fi fost comisă din cauza unui conflict pornit de la mâncare. Allford, care era în Spania de doar o săptămână, părea zgârcit şi nu-şi împărţea mâncarea şi băutura cu ceilalţi, spun anchetatorii.

Judecătorul Santiago Calvo Cervera a declarat că „Nu doar că l-au legat de bancă, dar l-au filmat şi au râs de condiţia sa de neajutorare temporară. Ei au ajuns să-i pună o ţigară aprinsă în gură, după care i-au pus-o în fese şi i-au  tăiat testiculele pe care le-au lăsat într-o cutie goală de conserve. Au acţionat ca şi cum prezentau o ştire şi au postat videoclipul pe Facebook”.

Santiago a mai explicat că l-au lăsat pe Allford să moară, acesta fiind legat de bancă şi prea beat să se mişte, sufocându-se astfel în propria vomă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite