Vlad Stancovici, un tânăr fotbalist român, a intrat în cartea recordurilor

Vlad
Stancovici, un tânăr fotbalist român, a intrat în cartea recordurilor

Vlad Stancovici

Vlad Stancovici are 12 ani şi este mijlocaş la clubul Petrosport Ploieşti, unde este pregătit de antrenorul Iulian Cojocaru.

Ştiri pe aceeaşi temă

Puştiul a participat săptămâna aceasta, alături de Inaki Cojocaru (Petrosport Ploieşti) şi Răzvan Pană (FCSB) şi tânara jurnalistă Smaranda Miron Tinca, dar şi de fostul fotbalist Nana Falemi, la programul Fotball for Friendship, care reuneşte la Madrid copii din 53 de ţări. În cadrul acestuia, copiii au jucat ca la un Campionat Mondial dedicat lor, formaţiile fiind adevărate multinaţionale.

Graţie evoluţiilor sale, Vlad, poreclit pe loc de organizatori Messi, pentru că este stângaci şi driblează foarte bine, a fost selectat să participe la o acţiune care a intrat în cartea recordurilor. Timp de o oră, copii din 53 de ţări ale lumii s-au antrenat în acelaşi timp, pe un teren de la Madrid, acesta fiind un nou record mondial la acest nivel. 

“A fost o experienţă interesantă şi mă bucur că am avut şansa de a participa la un program în care am putut să cunosc tineri fotbalişti din atât de multe ţări. Nu au contat atât de mult rezultatele cât faptul că am stat aproape o săptămână împreună, am schimbat impresii şi  fiecare dintre noi a fost nevoit să se adapteze într-un mediu în care practic nu cunoştea pe nimeni”, a declarat Vlad Stancovici.

Atât el, cât şi ceilalţi trei români participanţi la Fotbal pentru Prietenie, se vor afla sâmbătă în tribunele stadionului Wanda Metropolitano, la finala UEFA Champions League, dintre Liverpool şi Tottenham, în cadrul aceluiaşi program.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: