VIDEO E doar prostie sau îl „lucrează“ pe Piţurcă? Al-Ittihad a pierdut din nou după un gol de cascadorii râsului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arabii au alergat două luni după fostul selecţioner al României, deşi echipa adunase şapte victorii în primele şapte etape şi era pe primul loc. De când antrenorul de 58 de ani a ajuns pe bancă, formaţia din Jeddah n-a câştigat niciun meci, fotbaliştii sunt „fierţi“, iar Al-Ittihad a căzut pe locul cinci.

„Adevărul“ a titrat „Satana şi-a băgat coada“, după ce primul meci al celor de la Al-Ittihad, urmărit de Piţurcă din tribune, s-a încheiat cu un eşec. Ceea ce a fost o ironie a autorului articolului respectiv devine acum o realitate dureroasă pentru formaţia din Jeddah: de când Piţi a semnat contractul, echipa n-a mai câştigat niciun meci!

În afară de partida în care fostul selecţioner a stat în tribune, Al-Ittihad a mai jucat patru meciuri. Bilanţul: trei înfrângeri şi o remiză! Ultimul eşec a venit, vineri, atunci când elevii lui Piţurcă au pierdut, acasă, în minutul 90+5, derby-ul cu Al-Shabab. Totuşi, modul în care gazdele au cedat în ultima secundă a fost mai mult decât dubios.

Un mijlocaş al celor de la Al-Ittihad a pierdut balonul la centrul terenului, apoi fundaşul stânga s-a încurcat şi el, inexplicabil, în minge, care a fost centrată în careul gazdelor şi reluată în poartă de un atacant, lăsat singur, singurel!

VEZI GOLUL MARCAT DE AL-SHABAB

Văzând această fază apar două întrebări:

1- Oare jucătorii de la Al-Ittihad, implicaţi în faza golului, sunt chiar atât de proşti?
2- Dacă nu sunt proşti, atunci înseamnă că îl „lucrează“ pe Piţurcă pe faţă?

De la sosirea românului, atmosfera în cadrul lotului s-a stricat. Asta deoarece tehnicianul de 58 de ani, în loc să se adapteze el la fotbalul arab, încearcă să schimbe brutal tot sistemul. A programat câte trei antrenamente pe zi, a tăiat zilele libere ale jucătorilor, şi s-a certat cu veteranul Mohammad Noor pe care l-a şi exclus din lot o perioadă.

Luat peste picior de jucători

După eşecul de vineri, Piţurcă a vorbit scurt la conferinţa de presă: „Le cer scuze suporterilor. Am jucat bine, dar n-am marcat. Am luat golul la ultima fază din cauza faptului că avem o echipă tânără şi lipsită de experienţă. Am plătit pentru că nu ne-am fructificat ocaziile de gol. Până în luna ianuarie, când va începe perioada de transferuri, n-avem ce face. Trebuie să mergem înainte cu ce avem în lot“.

Dacă Piţi s-a arătat mulţumit de nivelul jocului, în schimb, el a fost ironizat subtil de veteranul Mohammad Noor, integralist în eşecul de vineri: „Nu e suficient să joci bine ca să câştigi un meci“.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite