Simona Halep la Roland Garros: cum şi-a explicat românca prestaţia lipsită de strălucire în primul tur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a debutat la Roland Garros 2015 cu o victorie scurtă care, totuşi, a scos la iveală un joc care ar trebui îmbunătăţit înaintea confruntărilor din fazele superioare. Chiar şi românca a admis acest lucru.

Simona Halep a fost chinuită de Evgeniya Rodina (Rusia, 91 WTA), care, pe lângă duelul cu jucătoarea numărul 3 WTA, a avut şi o luptă personală cu kilogramele ei în plus.

Constănţeanca de 23 de ani şi-a aflat deja adversara din următoarea fază, iar numele ei nu-i trezeşte amintiri plăcute. Asta deoarece a fost învinsă de ea, în 2014, la US Open, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Până să joace în turul II, Simona Halep şi-a analizat, potrivit gsp.ro, prestaţia din runda inaugurală, cu Rodina.

Ce a spus?

„Am fost puţin stresată, aşa e la începutul fiecărui turneu de Grand Slam, dar am luptat pentru fiecare punct până la final. E bine că a ieşit până la urmă şi sunt foarte fericită că m-am calificat mai departe. Am stat destul de mult pe teren şi asta cred că e bine într-un fel. Sunt mai pregătită pentru turul următor“, a declarat Halep.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite