Simona Halep începe asaltul final pentru ocuparea fotoliului de lider WTA la sfârşitul anului

Simona Halep începe asaltul final pentru ocuparea fotoliului de lider WTA la sfârşitul anului

Patru jucătoare, Ashleigh Barty, Karolina Pliskova, Simona Halep şi Bianca Andreescu, se luptă pentru supremaţia tenisului feminin la finalul lui 2019.

Într-un an în care locul 1 mondial a fost ocupat pe rând de Halep, Osaka, şi Barty, epilogul sezonului va fi unul plin de suspans, nu mai puţin de 4 jucătoare având şanse să completeze sezonul foate bun de până acum cu realizarea acestui obiectiv imens.

Într-un scenariu pe muchie de cuţit este posibil ca învingătoarea să se decidă chiar la Turneul Campioaneler de la Shenzhen, acolo unde, foarte probabil, Barty, Pliskova, Halep şi Andreescu vor fi prezente.

12 turnee mai programează calendarul WTA până la încheierea sezonului, dar cele mai importante sunt turneele finale (Shenzhen şi Zhuhai), ultimul Premier Mandatory al anului (Beijing) şi ultimul Premier 5 al sezonului (Wuhan). Din cauza problemelor la spate, Românca a juca foarte puţin în această perioadă a lui 2018 şi are de apărat doar 11 puncte până la finalul anului, în condiţiile în care va paticipa la nu mai puţin de 4 competiţii. Din acest motiv, cea mai bună jucătoare de tenis a Românei are şanse foarte mari să termine 2019 în postura de lider WTA, fapt ce i-ar aduce supremaţia la final de sezon pentru a treia oară la rând.

A revenit pe teren dupa 23 de zile

În această săptămână, Halep joacă la Wuhan, unde a decis să participe şi în proba pe perechi la Wuhan. Eliminarea timpurie de la US Open şi retragerea din motive de sănătate de la turneul de la Zhengzhou i-au dat posibilitatea Simonei unei vacanţe mai lungi. Reversul medaliei a fost lipsa meciurilor oficiale în picioare, motiv pentru care a decis să participe şi în competiţia pe perechi la Wuhan Open, unde s-a înscris alături de Raluca Olaru. Româncele au jucat duminică primul meci şi au obţinut o victorie muncită, 7-6 (3), 4-6, 10-8, după o oră şi 41 de minute, împotriva chinezoaicelor Qianhui Tang/Xinyu Wang,  

La turneul de la Wuhan sunt prezente 7 jucătoare din top 10 WTA. Naomi Osaka, câştigătoare săptămâna trecută a turneului de la Osaka, s-a retras deşi primise un wild card, în timp ce Bianca Andreescu şi Serena Williams îşi anunţaseră de multă vreme neparticiparea la ultimul turneu Premier 5 al sezonului. Astfel, favoritele principale ale turneului sunt Ashleigh Barty, Karolina Pliskova, Elina Svitolina şi Simona Halep, cu trei cele patru sportive în luptă dircetă pentru locul 1 în clsmanetul WTA la finalul sezonului.

Halep nu are amintiri prea plăcute la Wuhan, fiind singurul turneu de categorie Premier 5 unde românca încă nu a jucat finala. Mai mult, în afară de 2016, când a atins faza semifinalelor, în toate celelalte 4 participări Simona a fost eliminată fie în runda secundă, fie în optimi. Înainte de plecarea spre China Sportiva născută în Constanţa, care este singura jucătoare din România prezentă pe tabloul principal de la simplu, a declarat că este foarte optimistă îniantea plecării în Asia şi a explicat că nu mare are niciun fel de probleme de sănătate. "Mă simt destul de bine, sunt încrezătoare şi sper să-mi meargă bine. Fizic sunt 100%, nu am niciun fel de probleme”

Clasamentul pentru Turneul Campioanelor

1. Ashley Barty (5.476 puncte)

2. Karolina Pliskova (5.256)

3. Simona Halep (4.792),

4. Bianca Andreescu (4.727)


Traseul virtual al Simonei la Wuhan Open

Turul 1 - liber

Turul 2 - Barbora Strycova

Optimi - Elena Rybakina, Victoria Azarenka sau Donna Vekic (16)

Sferturi - Kiki Bertens sau Aryna Sabalenka

Semifinale - Ash Barty sau Belinda Bencic

Finală - Karolina Pliskova/Elina Svitolina/Petra Kvitova


Ce a făcut Halep la Wuhan Open

2018 Turul II 0-6, 5-7 cu Cibulkova

2017 Turul II 2-6, 1-6 cu Kasatkina

2016 Semifinale 1-6, 2-6 cu Kvitova

2015 Turul III 3-6, 6-3, 5-7 cu Konta

2014 Turul II 6-2, 2-6, 3-6 cu Muguruza


Calendarul lui Halep până la finalul sezonului

22-28 septembrie: Wuhan

30 septembrie - 6 octombrie: Beijing

14-20 octombrie: Kremlin Cup

27 octombrie - 3 noiembrie: Turneul Campioanelor, Shenzhen

Anul viitor, va juca în premieră Charleston

Cea mai bună jucătoare de tenis a României şi-a anunţat, vineri, prezenţa în premieră la turneul american de la Charleston, care se va disputa în luna aprilie a anului 2020 iar informaţia a apărut în premieră pe contul personal de Twitter al sportivei. “Aştept cu nerăbdare să joc la Charleston pentru prima dată în carieră. Am auzit foarte mult lucrurile grozave despre acest turneu şi sunt recunoscătoare să îl am în calendarul din 2020”, a scris Simona pe reţeaua de socializare. Directorul turneului,  Eleanor Adams, a reacţionat imediat şi a declarat că prezenţa lui Halep va însemna foarte mult pentru comunitatea locală: “Vom sărbători ediţia cu numărul 20 în Charleston, iar prezenţa Simonei nu se putea nimeri mai bine de atât. Ea are un joc agresiv, foarte precis. E puternică şi rapidă. Sunt convins că fanii o vor întâmpina aşa cum se cuvine. Aşteptarea Simonei a fost meritată”. Turneul Premier de la Charleston va avea loc în perioada 4-12 aprilie 2020.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: