România, ridicată în slăvi în presa spaniolă: Ce au scris jurnaliştii iberici după victoria fabuloasă a tricolorelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crina Pintea
Crina Pintea

Neagu şi colegele ei au început catastrofal partida cu Spania şi au fost conduse şi la pauză. Treptat însă, au avut puterea de a declanşa o revenire senzaţională.

România a trecut de Spania la capătul unui meci sufocant şi e la un pas de semifinalele Campionatului European. 

Calificarea se poate obţine, diseară (ora 19.00, TVR1), după confruntarea cu Ungaria. Până atunci, ecourile victoriei cu Spania fac valuri în lumea handbalului, după ce româncele au dat dovadă de tărie de caracter şi au remontat un start extrem de slab de meci. Ziarul „As“ a făcut o cronică a partidei de la Nancy în care a ridicat în slăvi naţionala României.

Ce au scris spaniolii?

*Războinicele (n.r. – porecla jucătoarelor Spaniei) au început meciul ştiind că sunt deja eliminate şi au încercat să lase o impresie bună înainte de Jocurile Olimpice. Iniţial, le-a ieşit, apoi nu prea.

*Nici adversarul nu le-a ajutat. România, una dintre favorite, s-a adunat şi a câştigat, ceea ce le aduce aproape de semifinală. 

*Neagu a început slab, cu două ratări şi cu o Silvia Navarro (n.r. – portarul Spaniei) impunătoare. Spania a dominat în prima repriză şi cu o şansă bună de a intra la vestiare cu patru goluri avantaj. Bara s-a opus, iar Neagu a marcat pentru 12-10 la pauză. Bestia se trezise!

*Prima acţiune a reprizei secunde a fost finalizată de Silvia Navarro, care a înscris când România scosese portarul. De atunci, totul s-a schimbat, în mod negativ, pentru războinice. România şi-a arătat adevăratul potenţial. În minutul 42, România a trecut în avantaj pentru prima dată şi n-a mai cedat.

*Neagu, cu şapte goluri, acompaniată de pivotul Pintea, cu şase goluri, au stabilit soarta meciului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite